Klaus Iohannis i-a rechemat în țară pe ambasadorii României din Ucraina și Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu și Daniel Ioniță

Publicat: 04 02. 2022, 13:35
Actualizat: 04 02. 2022, 17:05
Foto: presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri decrete pentru a rechema în țară mai mulți ambasadori, printre care și Cristian-Leon Țurcanu din Ucraina, respectiv Daniel Ioniță din Republica Moldova.

Klaus Iohannis i-a rechemat în țară pe ambasadorii României din Ucraina și Republica Moldova. Ce decrete a semnat șeful statului:

  • Decret privind rechemarea domnului Ion Jinga din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Națiunilor Unite de la New York;
  • Decret privind rechemarea domnului Răzvan-Victor Rusu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, șef al Misiunii Permanente a României pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg;
  • Decret privind rechemarea domnului Adrian Cosmin Vierița din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, șef al Misiunii Permanente a României pe lângă Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva și Organizațiile Internaționale cu sediul în Elveția;
  • Decret privind rechemarea domnului Cristian-Leon Țurcanu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Ucraina;
  • Decret privind rechemarea domnului Daniel Ioniță din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova;
  • Decret privind rechemarea domnului Iulian Buga din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Suediei;
  • Decret privind rechemarea domnului Sorin Vasile Moldovan din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Turkmenistan;
  • Decret privind rechemarea domnului Florin Marius Tacu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Singapore;
  • Decret privind rechemarea domnului Adrian Măcelaru din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Emiratele Arabe Unite și în Regatul Bahrain, cu reședința la Abu Dhabi;
  • Decret privind rechemarea domnului Mihail Constantin Coman din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Sultanatul Oman, cu reședința la Riad.