Klaus Iohannis, despre testarea în masă: „Nu avem dotările, nu avem personalul și nici nu este recomandată” (VIDEO)

Publicat: 21 10. 2020, 18:46
FOTO SIMBOL: Hepta.ro / Zuma Press / Nicolas Maeterlinck

În contextul în care Grupul de Comunicare Strategică a raportat în cursul zilei de 21 octombrie un număr total de 4.848 de cazuri noi de COVID-19, din 37.025 de teste prelucrate, președintele Klaus Iohannis a fpst întrebat dacă consideră oportună testarea în masă.

Șeful statului a explicat de ce, la acest moment în România, testarea în masă nu este o variantă:

România nu are capacitatea pentru testare în număr foarte mare. Testarea în masă ar însemna sute de mii de testări zilnice, ceea ce nu se poate. Nu avem dotările, nu avem personalul pentru așa ceva și nici nu este recomandată. Testarea în masă nu este recomandată decât de persoane ce vor să pară interesante.

Ceea ce este însă recomandat și în România tot creștem numărul de testări, este să testăm persoanele suspecte sau cazuri posibile. Știți foarte bine că se face anchetă epidemilogică și toate persoanele sunt testate. Am ajuns la 37 de mii de teste pe zi, este un lucru de apreciat dacă ne gândim de unde am pornit”, a precizat el.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.