Klaus Iohannis, despre măștile neconforme: „Ele pur și simplu trebuie retrase din comerț” (VIDEO)

Publicat: 25 11. 2020, 18:57

Președintele Klaus Iohannis, a declarat, miercuri seară, într-o conferință de presă organizată la Palatul Cotroceni, că măștile neconforme trebuie retrase din comerț, iar comercianții trebuie amendați.

„Ele pur și simplu trebuie retrase din comerț, comercianții amendați ca să își revină. (…) Trebuie să facem diferența între măști de protecție, cum sunt acestea pe care le purtăm noi, și pur și simplu obiecte cu care poți să acoperi fața sau gura, care sigur au un grad mult mai redus de protecție”, a spus șeful statului.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Klaus Iohannis, despre restricțiile din perioada sărbătorilor de iarnă: Nu putem vorbi de o relaxare

Cât despre restricțiile din perioada sărbătorilor de iarnă, Klaus Iohannis a afirmat că acestea nu vor fi ridicate, dar nici nu se vor înăspri.

„După cum vedem pe grafic, măsurile în vigoare au dus la reducerea numărului de infecții. În aceste condiții, experții sunt de părere că în perioada următoare nu e nevoie de noi restricții. Chiar dacă acum avem motive de optimism moderat, nu este momentul să discutăm de relaxări generalizate. Dar trebuie să fim precauții, nu se vor lua înapoi restricțiile, numărul de infectări e în continuare foarte mare, ATI-urile sunt aproape pline, numărul de decese e foarte mare. Deci nu putem vorbi de o relaxare, e puțin probabil ca până la finalul lui decembrie să se renunțe la restricții. Evoluția se analizează de specialiști, mai ales de INSP, și cel puțin o dată pe săptămână se emit recomandări noi”, a declarat președintele României.