Klaus Iohannis a semnat decretele: Trei procurori au fost eliberați din funcție 

Publicat: 11 05. 2018, 14:35

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decrete de eliberare din funcție a trei procurori, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 11 mai, următoarele decrete:

Decret privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de cooperare privind parteneriatul şi dezvoltarea între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Islamică Afganistan, pe de altă parte, semnat la Munchen, la 18 februarie 2017;

Decret privind eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a doamnei Camelia Manuela Stoicescu – pensionare, la data de 31 mai 2018;

Decret privind eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a domnului Iuliu Molcuţ – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a doamnei Marilena Traşcă Staicu – pensionare”, se arată în comunicatul Președinției.