Klaus Iohannis, declarații de presă la ora 17.00, după ședința de la Cotroceni pe tema campaniei de vaccinare anti-COVID-19

Publicat: 23 11. 2020, 15:45
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis va susține, luni, la ora 17.00, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, informează Administrația prezidențială. Declarațiile șefului statului au loc la finalul ședinței pe care a convocat-o cu ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, pe tema campanieide vaccinare anti-COVID-19.

Klaus Iohannis, noi declarații despre vaccinarea anti-COVID-19 în România

În următoarele zile ar urma să fie făcută publică strategia de vaccinare anti-coronavirus. Campania națională de vaccinare va fi coordonată de medicul infecționist Valeriu Gheorghiță, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila din Capitală.

În ultimele zile, acesta a dat mai multe detalii despre modul în care ar urma să se deruleze procesul de vaccinare în România.

Vaccinarea împotriva noului coronavirus va fi gratuită și voluntară

În primul rând, specialistul a precizat că vaccinarea va fi gratuită și voluntară și este cea mai sigură cale către o revenire treptată la normalitate.

Medicul a precizat și că, în cel mai optimist scenariu, primele doze din vaccinul anti-coronavirus ar putea ajunge în România în a doua jumătate a lunii decembrie.

„În cel mai fericit caz, ne aşteptăm ca în a doua jumătate a lunii decembrie, spre sfârşitul lunii decembrie, să avem disponibile primele doze de vaccinuri de la cel puţin o companie producătoare. În scenariul pesimist, probabil că vorbim de luna ianuarie-februarie. Ar fi cel puţin 2,4 milioane de doze de la Astra Zeneca şi probabil tot atâtea doze de la Pfizer”, a explicat, duminică, Valeriu Gheorghiţă, laDigi 24.

De asemenea, medicul a dat asigurări că România dispune de facilitățile necesare pentru depozitarea dozelor de vaccin la temperaturi scăzute.

„Toate aceste facilităţi există, ele urmează să fie distribuite în centrele regionale. (…) avem toată capacitatea de stocare în condiţiile unui vaccin de minus 80 de grade atunci când acesta va fi disponibil”, a mai explicat Valeriu Gheorghiţă.

Regulile de protecție sanitară vor trebui să fie respectate și după vaccinarea împotriva COVID-19

De asemenea, specialistul a atras atenția asupra faptului că și după ce oamenii vor fi vaccinați împotriva noului coronavirus vor trebui să respecte în continuare regulile de protecție sanitară, până când se va ajunge la un anumit grad al imunizării colective.

”Până în momentul în care vom atinge un nivel de imunizare colectivă, nu trebuie să facem rabat de la respectarea măsurilor de prevenție. Însă la un moment dat aceste măsuri vor fi uşor, uşor retrase în momentul în care se va atinge pragul de imunizare colectivă. În același timp, dacă ne vom limita doar la prevenție, fără o strategie de vaccinare, nu vom putea pune punct acestei pandemii într-un viitor rezonabil”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Situația infectărilor cu coronavirus la nivel național

Cele mai recente date anunțate de Grupul de Comunicare Strategică arată că, în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost confirmate 4.207 de noi cazuri decoronavirus, dintr-un total de 9.938 de teste care au fost prelucrate în același interval. În acest moment, sunt internați în spitalele de profil din țară 13.685 de pacienți diagnosticați cuCOVID-19, dintre care 1.160 se află în secțiile de terapie intensivă. Totodată, de duminică până luni au fost înregistrate 130 de noi decese în rândul persoanelor infectate cucoronavirus.