Klaus Iohannis, mesaj pentru populație în plină stare de urgență: Cine nu respectă legea va fi amendat. Legea se aplică, nu se discută (VIDEO)

Publicat: 01 04. 2020, 14:16
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis, miercuri, românilor că toate măsurile impuse de autorități în cadrul stării de urgență au fost luate pentru protejarea sănătății populației. În acest context, șeful statului a subliniat că oricine va încălca regulile impuse prin ordonanțele militare va fi amendat.

”Legea se aplică, nu se discută”, a spus Iohannis, la finalul unie ședințe evaluare și prezentare a măsurilor de siguranță și ordine publică în contextul epidemiei COVID-19, la care au fost prezenți premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, chestorul Bogdan Despescu.

”Toate măsurile au fost luate pentru a vă proteja sănătate, pentru a proteja sănătatea populației din România și pentru a înlesni munca medicilor și a personalului medical.

Majoritatea românilor au înțeles că legile se respectă și starea de urgență este o situație foarte serioasă și trebuie, cu toții, să respectăm legislația, ordonanțele și ordinele în vigoare.

Un aspect foarte special îl reprezintă siguranța și ordinea publică.

Am discutat ce s-a făcut până acum, cum s-a facut și am pus un accent clar pe impunerea legii. Este absolut necesar ca toată lumea să respecte legislația în această perioadă.

Cei care nu au înțeles sau nu vor să înțeleagă vor fi amendați. Legea se aplică, nu se discută.

S-au făcut, de la începutul acestei situații peste 870.000 de acțiuni de control de tot felul. S-a controlat felul în care oamenii respectă izolarea, carantina, felul în care firmele respectă normele de vânzare. Autoritățile au lucrat foarte serios. S-au dat peste 78.000 de amenzi. În acest sens, legea este clară este pentru protecția oamenilor, pentru protecția medicilor. Cine nu o respectă, va fi amendat”, a declarat Klaus Iohannis.

De asemenea, șeful statului a făcut, din nou, apel la cetățeni să respecte toate reguilile de distanțare socială impuse de autorități și să evite deplasările care nu sunt absolut necesare.

Până miercuri, la ora 13.00, în România au fost confirmate2.460 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, cu 215 cazuri mai mult decât cele raportate marți, la aceeași oră. În același timp,252 de persoane au fost declarate vindecate și au fost externate.

Pe de altă parte, au fost înregistrate 85 de decese ale unor pacienți testați pozitiv cu COVID-19.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.