Președintele Klaus Iohannis cere reexaminarea legii privind asigurarea în caz de cutremur, potrivit unui comunicat al Administerației Prezidențiale.
”Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, în forma transmisă spre promulgare, aduce modificări şi completări reglementărilor în materie, pe care le apreciem ca fiind necesare pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ de funcţionare a sistemului de asigurare obligatorie a locuinţelor, precum şi pentru responsabilizarea persoanelor fizice şi juridice ce deţin în proprietate locuinţe. Realizarea scopului avut în vedere de legiuitor impune însă o serie de clarificări, de natură să asigure, pe de o parte, respectarea obligaţiei de a încheia o asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale, iar pe de alta, să nu interfereze cu principiile bunei funcţionări a pieţei asigurărilor de locuinţe. În acest sens, considerăm că se impune reexaminarea de către Parlament a unora dintre dispozițiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, pentru considerentele mai jos prezentate”, se arată în comunicatul Președinției.
În cerearea de reexaminare se arată că un articol din legea transmisă la promulgare ”prevede posibilitatea PAID (Pool de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale) ca, în cazuri bine determinate, fără ca acestea să fie definite, să condiţioneze încheierea poliţei PAD de efectuarea unei inspecţii de risc a locuinţei ce va face obiectul asigurării obligatorii„
De asemenea, potrivit sursei citate, un articol din Legea 260/2008, prevede că „locuinţele încadrate în clasa I de risc seismic nu pot fi asigurate împotriva dezastrelor naturale în baza unei poliţe de asigurare obligatorie PAD până la data recepţiei lucrărilor de consolidare a clădirilor”, iar un alt articol impune ”o restricţie referitoare la încheierea asigurărilor facultative de către societăţile de asigurare-reasigurare autorizate să practice riscuri de catastrofă”.
Astfel, Președinția arată că ”promulgarea legii va conduce, tocmai pentru cele mai vulnerabile proprietăţi, la îngrădirea dreptului proprietarilor de a-şi proteja imobilele, punându-i în imposibilitatea de a încheia orice fel de asigurare a locuinței”.