Klaus Iohannis a susținut amânarea Brexit-ului pentru ”a avea o retragere ordonată, care să asigure certitudine pentru cetățenii europeni din Regatul Unit și pentru cei britanici din UE”

Klaus Iohannis a susținut amânarea Brexit-ului pentru ”a avea o retragere ordonată, care să asigure certitudine pentru cetățenii europeni din Regatul Unit și pentru cei britanici din UE”
Foto: presidency.ro

Liderii europeni au acceptat să amâne ieşirea Marii Britanii din Uniune până la data de 31 octombrie 2019. După lungi negocieri, la finalul summitului extraordinar al Consiliului European, premierul britanic a făcut anunţul. Data Brexit-ului mai fusese deja amânată de la 29 martie, la 12 aprilie, dupa ce acordul prezentat de Theresa May Camerei Comunelor a fost respins de trei ori.

Președintele României, Klaus Iohannis, prezent la reuniunea extraordinară a Consiliului European, a transmis ulterior, printr-un comunicat de presă, că a susținut ”acordarea prelungirii suplimentare pentru a permite ratificarea acordului în Parlamentul britanic din perspectiva necesității de a avea o retragere ordonată, care să asigure certitudine pentru cetățenii europeni din Regatul Unit și pentru cei britanici din UE, dar și pentru companii și mediul de afaceri”.

De asemenea, în comunicatul Administrației Prezidențiale se precizează că ”acordul de retragere, negociat între Uniunea Europeană și partea britanică, rămâne cel mai bun instrument pentru garantarea retragerii ordonate”.

Redăm, mai jos, comunicatul de presă al Președinției:

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a participat miercuri, 10 aprilie a.c., la Bruxelles (Regatul Belgiei), la reuniunea extraordinară a Consiliului European (Art. 50) pe tema retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE).

Discuțiile au vizat solicitarea adresată de Prim-ministrul britanic, doamna Theresa May, cu privire la acordarea unei prelungiri până la data 30 iunie a.c.
Liderii europeni, în format UE 27, au decis să acorde o prelungire suplimentară până la data de 31 octombrie a.c. Această prelungire va fi una flexibilă, astfel încât să permită, în situația în care Acordul de Retragere va fi ratificat de Parlamentul britanic mai devreme, retragerea Marii Britanii din UE în prima zi calendaristică a lunii imediat următoare momentului ratificării.

În situația în care Acordul de Retragere nu va fi ratificat până la data de 22 mai a.c., Regatul Unit va trebui să organizeze alegeri pentru Parlamentul European. Dacă Marea Britanie nu va respecta această obligație, retragerea acesteia din UE ar urma să aibă loc la data de 1 iunie a.c.

Liderii europeni au acordat această prelungire suplimentară în baza angajamentului Regatului Unit de a acționa de o manieră constructivă și responsabilă în toată această perioadă, în conformitate cu principiul cooperării sincere, și de a nu bloca deciziile care se vor lua la nivelul Uniunii în acest timp.

De asemenea, conform Concluziilor Consiliului European (Art. 50) adoptate de liderii europeni, Acordul de Retragere nu poate fi redeschis, iar, în timpul perioadei de prelungire suplimentară acordată, nu vor putea începe negocierile privind relațiile viitoare. În egală măsură, șefii de stat și de guvern au reiterat disponibilitatea de a reevalua Declarația Politică, în cazul în care poziția britanică se va modifica pe acest subiect.

Președintele României a susținut acordarea prelungirii suplimentare pentru a permite ratificarea acordului în Parlamentul britanic din perspectiva necesității de a avea o retragere ordonată, care să asigure certitudine pentru cetățenii europeni din Regatul Unit și pentru cei britanici din UE, dar și pentru companii și mediul de afaceri.

Acordul de retragere, negociat între Uniunea Europeană și partea britanică, rămâne cel mai bun instrument pentru garantarea retragerii ordonate. Pe baza acestui acord, vor putea fi asigurate drepturile cetățenilor, vor fi rezolvate aspectele legate de contribuția Marii Britanii la bugetul UE și va fi asigurată o soluție optimă pentru frontiera cu Irlanda de Nord. Pe de altă parte, ratificarea acordului de retragere va permite demararea discuțiilor pentru următoarea etapă a relațiilor viitoare între UE și Marea Britanie.

În acest context, Președintele României s-a pronunțat pentru un parteneriat viitor cuprinzător și ambițios între Uniunea Europeană și Marea Britanie, care să cuprindă atât aspecte economice și comerciale, cât și aspectele privind securitatea, apărarea și relațiile externe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`