Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 16 iulie a.c., următoarele decrete:
- Decret pentru promulgarea Legii privind internshipul;
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale;
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;
- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2017 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru personalul încadrat în unităţile sanitare;
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2017 pentru prorogarea unui termen;
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2018 pentru încredințarea către Compania Naţională „Unifarm” – S.A a serviciului de interes economic general în vederea realizării activității de aprovizionare cu medicamente necesare asigurării activității de prevenire a deceselor şi agravării bolilor generate de lipsa imunoglobulinei umane şi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018.