Kelemen Hunor: Aștept ca prefectul din Bacău să se sesizeze în cazul cimitirului internațional Valea Uzului. Acțiunea intră în zona penală 

Publicat: 20 05. 2019, 18:20
Foto: facebook.com/kelemenhunor.rmdsz

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că prefectul din Bacău ar trebui să se sesizeze în cazul cimitirului internaţional Valea Uzului, informează Gândul.info. Liderul UDMR susține că autoritățile locale din Dărmănești „au intrat în zona penală” pentru că au construit cruci pentru eroii români în lipsa unor avize şi autorizaţii.

„Autorităţile din Dărmăneşti au făcut o greşeală uriaşă, administrativă şi politică. Au intrat pe teritoriul unui alt judeţ şi nu au cerut aprobare. Nu au avut autorizaţie de construcţie, nu au avut avize. Ei au intrat în zona penală. Aştept de la prefect şi de la instituţiile statului o sesizare, deoarece în cazul cimitirului din Valea Uzului este o acţiune care trece de zona civilă, intră în zona penală. Au intrat într-un spaţiu sacru şi au făcut o greşeală uriaşă. Nu avem nimic împotrivă să facă un monument în cinstea eroilor români care şi-au pierdut viaţa în cele două războaie mondiale, dar nu peste rămăşiţele altor soldaţi identificaţi. Din acest punct de vedere, greşeala morală este şi mai mare decât cea administrativă. (…) Se poate deschide o nouă parcelă în continuarea Cimitirului Valea Uzului, există un acord între România şi Ungaria, sunt reglementări internaţionale pentru cimitirele de război, cum se procedează. Cred că autorităţile române trebuie să facă un pas hotărât, categoric şi foarte repede”, a declarat Kelemen Hunor.

Crucile dintr-un cimitir al eroilor români din Valea Uzului au fost acoperite cu pungi de gunoi de extremiştii maghiari.

Cimitirul Valea Uzului e amplasat la granița dintre județele Harghita și Bacău şi a devenit subiect de dispută între comunitatea maghiară și autoritățile locale. Motivul este că Primăria Dărmănești a amenajat o parte a cimitirului pentru a amplasa și cruci ale unor eroi români lângă crucile eroilor maghiari, dar și italieni și ruși, deși Primăria comunei Sânmartin din Harghita susține că cimitirul se află pe teritoriul său.