Guvernul de la Budapesta a investit peste două milioane de euro într-un centru medical dedicat hocheiului. Acesta a fost deschis chiar în localitatea natală a liderului UDMR, Kelemen Hunor, notează agenția maghiară de presă MTI, citată de G4 Media.
Concret, statul maghiar a spijinit cu 640 de milioane de forinţi, adică peste două mulioane de euro construcția Centrului medical şi de metodică al Academiei de Hochei din Ţinutul Secuiesc.
Centrul a fost deschis vineri în localitate Cârța, iar la inaugurare a fost prezent Árpád János Potápi, secretarul ungar de stat pentru politici naţionale.
În cadrul centrului există o sală de antrenamente pe uscat, un patinoar acoperit cu gheaţă sintetică, dar și unul dintre cele mai moderne centre medicale din România.
În discursul pe care l-a susținut la evenimentul de inaugurare, Kelemen Hunor a declarat că investițiile de acest fel ajută la fortificarea Secuimii. Asta pentru că, prin intermediul lor, este alimentată speranţa că merită să rămâi acasă, să întemeiezi aici o familie, să dezvolţi aici o comunitate.