Kauflat aduce un anunț extrem de important pentru toți clienții. Lanțul de magazine vine cu o serie de noi promoții, pe care toți cumpărătorii trebuie să le cunoască. Alimentele și produsele din promoțiile pe care le aduce Kaufland luna aceasta s-au schimbat.
Kalufland a anunțat în mod oficial care sunt noile promoții ale magazinului. Acestea vor fi marcate cu eticheta galbenă, așa cum magazinele și-au obișnuit clienții în cadrul acestor campanii.
Lanțul de magazine Kaufland a anunțat ce produse vor intra în campania promoțională cu eticheta galbenă.
„Toamna aceasta se poartă cele mai bune prețuri. Descoperă produsele cu Eticheta Galbenă în magazin și ai garanția celei mai avantajoase cumpărături”, a anunțat Kaufland, la începutul lunii noiembrie, pe Facebook.
Timp de o lună, produsele reduse din Kaufland vor fi marcate cu o etichetă galbenă, iar dacă clienții reușesc să găsească același produs, la un preț mai mic, într-un magazin competitor, atunci lanțul va oferi un voucher de 50% clientului respectiv.
Kaufland a anunțat că accesul în magazine se poate realiza fără certificat verde, astfel toți clienții fiind primiți în interior. La Kaufland, după noile restricții programul se va schimba. În mod normal, Hypermarketul trebuia să închidă la ora 22:00, însă acum vor fi nevoiți să închisă la ora 21:00.
În weekend, la Kaufland se deschide la ora 08:00, iar magazinul va servi clienții până cel mai târziu la ora 21:00.
„În magazinele Kaufland accesul se face tot timpul conform reglementărilor legale. Astfel, acestea stipulează faptul că „pentru accesul în unitățile de alimentație publică în care se comercializează produse alimentare și băuturi alcoolice și nealcoolice, aflate în afara centrelor comerciale nu este necesară prezentarea certificatului verde”. Astfel, pentru intrarea în magazinele Kaufland din toată țara, nu este necesar să prezentați vreun document.