Declaraţii şocante ale ziaristului care i-au luat ultimul interviu lui Nicolae Ceauşescu! Jurnalistul revistei Newsweek şi-a amintit întâlnirea istorică pe care a avut-o cu dictatorul român. „Era un pitic nepieptănat, obsedat de putere şi cu ochi goi,” a povestit jurnalistul american. Fotograful echipei îşi aminteşte şi el că, în momentul în care se pregătea să-l fotografieze, Ceauşescu încerca să pară impunător.
În august 1989, Nicolae Ceauşescu se pregatea de interviu. Echipa publicaţiei Newsweek ajungea atunci la Palatul Snagov pentru întalnirea cu dictatorul. Acesta a optat pentru un costum şi o pereche de pantofi obişnuiţi, ieftini, precum cei purtaţi de oamenii simpli din Rusia. Atitudinea lui Ceauşescu a fost însă de lider atotputernic şi atotştiutor, îşi amintesc jurnaliştii. Ziaristul Michael Meyer, care între timp a ajuns purtător de cuvânt al ONU, a scris în cartea sa despre anul care a schimbat lumea şi a povestit detalii din culisele interviului cu dictatorul român.
„Atotputernicul conducător era, de fapt, un pitic nepieptănat. Părea obsedat de putere! Agita mâinile în timp ce răspundea la întrebări exact ca la un congres al Partidului Comunist. (…) Avea ochi aparent inteligenţi, dar goi! Aceeaşi privire am revăzut-o luni mai târziu, când el zăcea mort, executat”, a povestit jurnalistul Michael Meyer, potrivit wowbiz.ro.
Translatorul îşi mai aminteşte Meyer, s-a chinuit să ţină pasul cu Ceuşescu. Iar acesta nu era obişnuit să fie atins, aşa că, atunci când fotoreporterul i-a pus mâna pe umăr, dictatorul s-a întors brusc şi s-a dezechilibrat. Din nou, a dat din mâini, de această dată pentru a-şi recupera echilibrul, a povestit jurnalistul.
„M-a surprins când a început să vorbească. Părea că se exprimă greoi, că parcă se chinuie să pronunţe cuvintele. Avea gura căzută într-o parte, ca o paralizie în acea zonă a feţei. Parcă suferise un atac cerebral mai demult. (…) Cred că era o experienţă nouă să facă o şedinţă foto singur cu un fotograf din Vest. Cum l-am aşezat, aşa a stat la poze. (…) Era amabil, însă când puneam aparatul la ochi, adopta poziţia şi atitudinea unui om mândru şi puternic”, a mai spus jurnalistul.
Articolul realizat de echipa Newsweek a ajuns pe 21 august 1989 pe prima pagina a revistei cu titlul „Culisele României/ Ultimul stalinist, preşedintele Nicolae Ceauşescu”.