Jurnaliști AGRESAȚI de rromi în urma unui accident rutier pe autostrada Arad-Nădlac (FOTO)
Un episod incredibil a avut loc pe autostrada Arad-Nădlac, acolo unde mai mulți jurnalilti au fost agresați de un șofer violent.
Presa ajunsese inițial în acel loc ca urmare a unui accident în care un TIR încărcat cu porumb s-a răsturnat.
Jurnaliștii au fost martorii un moment tragic, acela în care un autoturism a intrat direct în muncitorul care opera macaraua iar, mai apoi, alte două autoturisme îl lovesc pe primul, potrivit Tion.ro.
Totul a fost iscat de șoferul de etnie rromă care a început scandalul din cauza faptului că jurnaliștii se aflu acolo.
„Şoferul care a provocat carambolul a devenit recalcitrant, a agresat operatorii Jurnal arădean/Aradon, PRO TV şi TVR, lovind şi camerele de televiziune, supărat că mass media a ajuns repede la accident, fără a ţine cont că jurnaliştii se aflau la faţa locului pentru primul incident rutier în care a fost implicat TIR-ul. După ce ne-a făcut în toate felurile, a început să dea cu pumnii și cu picioarele, lovind chiar și camerele de filmat. Era foarte recalcitrant, nu am avut practic ce să facem”, a declarat unul dintre jurnaliștii agresați, potrivit sursei citate.