Jurnalista Oana Stănciulescu a lansat volumul „Capcana unui compromis – Securitatea și arheologia 1947 – 1967”, despre interesul regimului comunist pentru manipularea și influențarea cercetării arhe­ologice

Publicat: 03 11. 2023, 22:17
Sursa foto: dcnews.ro

Jurnalista Oana Stănciulescu și-a lansat vineri, la Biblioteca Academiei Române, cartea „Capcana unui compromis – Securitatea și arheologia 1947 – 1967”.

Subiectul tratat de Oana Stănciulescu în cartea sa

Volumul tratează interesul pe care regimul comunist l-a avut în manipularea și influențarea cercetării arhe­ologice. De asemenea, este explicat modul concret în care Securitatea a pus în aplicare dispozițiile conducerii statului și a reușit să aservească politic cercetarea arheologică în primele două decenii ale dictaturii comuniste.

Zeci de volume din arhivele CNSAS au stat la baza cărții, Oana Stanciulescu studiind documentele timp de mii de ore, notează dcnews.ro.

Oana Stănciulescu, absolventă a Academiei de Studii Economice din București, e jurnalist din 1991. A lucrat la România Liberă, Ziua, Academia Cațavencu, a făcut parte din redacția BBC, a fost șef secție Politic la PRO TV, redactor-șef la Cotidianul, realizator și analist la Realitatea TV, Antena 3 și B1TV, director la Expres Magazin.