Jurnalista Dana Dobre a murit duminică, după o lungă suferință provocată de cancerul pulmonar

Jurnalista Dana Dobre a murit duminică, după o lungă suferință provocată de cancerul pulmonar
Sursa Foto: Antena 3

Dana Dobre a murit înnoaptea de sâmbătă spre duminică, la vârstă de 56 de ani, din cauza unui cancer la plămâni. Fosta jurnalistă de la România Liberă suferea de cancer în stadiul 4 șiîn ultimele luni se lupta să își achiziționeze medicamentele care o țineau în viață.

Dana Dobre și-a presimțit sfârșitul și a lăsat un mesaj de adio

Anunțul morții care a șocat pe toată lumea a fost făcut de către Georgia Radu, bună prietenă şi fostă colegă cu regretata Dana Dobre. Aceasta a publicat și un mesaj de adio pe care juranlista i l-a lăsat când a simțit că se apropie sfârșitul.

Textul asta l-am scris cu speranța că nu va fi nevoie de el prea curând. Însă, așa o mare sfârșeală s-a abătut peste mine, încât mi-a închis ochii, mi-a descătușat sufletul și mi-a liniștit definitiv durerea…Pentru ultima dată, mă înclin în față voastră și va mulțumesc fiecăruia în parte pentru întâlnirea noastră vremelnică, dar memorabilă” au fost ultimele gânduri ale jurnalistei.

Dana Dobre întâmpina dificultăți financiare și nu-și putea plăti plăti integral tratamentul costisitor

Jurnalista s-a luptat cu sistemul de sănătate din România,pentru că din cauza platformei carea picat de nenumărate ori, nu a putut beneficia de rețetă compensatăpentru boala care o măcina.În luna martie, Daana mărturisea că a ajuns să plângă din cauză că nu are acces la tratament și era pusă pe drumuri degeaba.

„Astăzi am plâns trei ore într-una, inclusiv acolo la clinică, pentru că toţi cei care veneau şi aveau nevoie de reţetă erau trimişi acasă. Mi se pare inuman că statul român, tocmai în perioada aceasta nu are acest sistem funcţional. Mai am câteva pastile, trei pastile din vechiul tratament şi sper să se rezolve această problemă. Grupa de populaţie cea mai expusă la COVID-19 nu va putea să facă faţă, şi nu va putea nici să stea în casă, pentru că noi trebuie să mergem la doctor periodic, s-a confesatDana Dobre.

Trupul Danei Dobre va fi depus la capela Bazilescu, de pe 7 iunie, ora 16, pânămarți dimineată, iar cei care vor să îi aducă un ultim omagiu sunt bineveniți.

Cancerul pulmonar i-a fost descoperit Danei Dobre la un control de rutină

Dana Dobre a aflat că suferă de cumplita formă de cancer la un consult banal, datorat faptului că respira cam greu și obosea repede, însă nu s-ar fi gândit nici în cele mai negre coșmaruri că va ieși pe ușa cabinetului cu asemenea diagnostic, mai ales că se lăsase defumat de câțiva ani.

Totuși, era dispusă să lupte pentru viața ei

Am 56 de anișinu e loc pentru amandouaîncorpul meu.Mătrezesc vorbind cueaprincasăși i-ampusînvederesăpleceșisămălasesă-mitrăiescviațăînliniște„, spunea ea, în timp ce încerca să supraviețuiasă maladiei.

Cariera Danei Dobre

Dana Dobre a fost jurnalist la România Libera și Business Standard, iar analizele ei erau profesioniste și apreciate.Din 2012, ea începuse să lucreze la UniuneaNaționalăaSocietățilorde IntermediereșiConsultanțăînAsigurăridinRomânia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`