Jumbo, Ikea și Fan Curier, sancționate de ANPC pentru practici comerciale înșelătoare. Horia-Miron Constantinescu: „Acțiunea va continua”

Publicat: 03 09. 2019, 10:45

Evolution Prest Systems (Evomag), Studio Moderna, Jumbo E.C.R, Ikea România, Cristian 76 Tour şi Fan Curier Express au fost sancționate, cu avertisment, pentru practici comerciale înșelătoare, a anunțat luni Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, transmite Agerpres.

„ca urmare a numărului mare de reclamaţii înregistrate la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, ANPC a sancţionat contravenţional cu avertisment operatorii economici Evolution Prest Systems (Evomag), Studio Moderna, Jumbo E.C.R, Ikea România, Cristian 76 Tour şi Fan Curier Express.

Abateriile constatate au vizat printre altele şi nerespectarea termenelor privind livrare produselor, a montării aparatelor de aer condiţionat, aducerea la conformitate a produselor aflate în perioada de garanţie, întârzierea livrării coletelor, refuzul dreptului de denunţare a contractului în 14 zile (conf. OUG34/2014), precum şi nerespectarea termenelor de restituire a contravalorii a pachetelor de servicii turistice asumate prin contract”, arată comunicatul.

Acțiunea de control a fost coordonată de președintele Horia-Miron Constantinescu și de către directorul general Paul Anghel. Ea se încadrează în practica unitară la nivel naţional pe care autoritatea demarat-o pentru a veni în sprijinul consumatorilor cu o soluţionare cât mai rapidă a sesizărilor.

Astfel, au fost stabilite următoarele: termenul de răspuns la sesizare va fi de maximum 48 ore; termenul de livrare al produselor: maximum 15 zile de la data achiziţionării, iar termenul de montaj al aparatelor de aer condiţionat de cel mult 7 zile de la data achitării serviciului; toate termenele angajate de operatorul economic anunţate pe site cât şi spaţiul de vânzare al punctelor de lucru vor fi respectate, iar operatorul economic va întreprinde toate demersurile pentru aducerea la îndeplinire a celor menţionate anterior; respectarea termenelor de restituire a contravalorii pachetelor de servicii turistice asumate prin contract; respectarea condiţiilor generale privind furnizarea serviciilor poştale, respectiv respectarea timpilor de livrare pentru toate tipurile de servicii poştale interne şi internaţionale, inclusiv termenele de returnare a contravalorii trimiterilor poştale către expeditor (sumele colectate de la destinatar), mai arată comunicatul.

„Acţiunea va continua până când toţi operatorii economici vor înţelege să depună diligenţele necesare pentru a veni în întâmpinarea necesităţilor consumatorilor”, a precizat Horia-Miron Constantinescu, preşedintele ANPC.

Vestea vine în contextul în care instituția a introdus, începând cu 1 septembrie, cazierul contravențional. Acest document va permite identificarea operatorilor economici şi a faptelor pentru care s-au aplicat avertismente, astfel încât la o nouă încălcare, aceasta să nu mai fie repetată.