Aproape jumătate dintre mamele sub 15 ani din UE sunt din România. Natalia Intotero (PSD), ministrul Familiei, a declarat că marea majoritate a minorelor care nasc au rămas însărcinate în urma unui abuz.
Potrivit datelor citate de Digi24, în 2021, au fost înregistrate 745 de nașteri la fete cu vârste între 13 și 15 ani. Cea mai gravă situație a fost în Mureș – 78 de fete, apoi în Bihor și Dolj – 46, respectiv 43 de fete care au născut înainte de a împlini 15 ani.
Tot în 2021, alte aproape 17.000 de fete cu vârste între 15 și 19 ani au devenit mame. În București, 481 de fete care au născut înainte de vârsta majoratului.
„De fiecare dată când ajung într-un județ al țării solicit să mă întâlnesc cu mamele minore și, din păcate, până acum, cea mai tânără mamă avea în jur de 12 ani. (…) Marea majoritate a acestora au rămas însărcinate după un anumit abuz, și, de aceea, demararea campaniei pe care am inițiat-o săptămâna trecută, privind combaterea violenței și a încuraja toate tinerele să sune la numărul de urgență 0800500333, va continua”, a declarat Natalia Intotero, pentru Digi24.
Ministrul Familiei a mai spus că fata agresată care sună la acest număr primește automat protecție, ajutor și consiliere din partea instituțiilor statului.
„Pentru cazurile care au rămas însărcinate și care au adus pe lume un copil trebuie să facem mai mult. În primul rând, în noile Legi ale Educației avem această prevedere de a beneficia de o bursă în cuantum de 700 de lei, numai dacă își continuă studiile, este deja un pas înainte”, a continuat Intotero.
Întrebată dacă susține predarea educației sexuale în școli, Natalia Intotero a răspuns că nu i-ar da o astfel de denumire, pentru că este una care ar putea stârni interes și că poate sunt cuvinte prea agresive: „Eu i-aș spune educație pentru sănătate, unde trebuie abordate mai multe domenii. Suntem pe primul loc ca rată a obezității infantile în UE, ca agresivitate, mame minore, risc de sărăcie în rândul copiiilor și cred că trebuie să fie o materie care să cuprindă mai multe aspecte. Sunt pentru”.