Județul Maramureș a intrat în stare de alertă din cauza gunoaielor

Publicat: 27 10. 2022, 15:45
Foto: Pixabay

Prefectul din Maramureș, Rudolf Stauder, a anunțat că județul a intrat în stare de alertă pentru o perioadă de 30 de zile din cauza operațiunii de relocare a deșeurilor menajere colectate și depozitate, transmite Agerpres.

Județul Maramureș a intrat în stare de alertă pentru 30 de zile din cauza gunoaielor

Declararea stării de alertă a fost avizată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență prin Hotărârea nr. 45 din 2022, a precizat oficialul.

Potrivit prefectului, HCNSU prevede că tratarea și depozitarea deșeurilor la nivelul județului Maramureș vor fi asigurate, timp de șase luni, la operatori autorizați din municipiul Oradea, județul Bihor.

„În acest sens, tratarea şi depozitarea deşeurilor se vor realiza pe bază de contract încheiat între autorităţile responsabile în acest domeniu şi operatorii economici autorizaţi din judeţul Bihor, municipiul Oradea”, spune Rudolf Stauder.

Prefectura Maramureș va raporta lunar la Departamentul pentru Situații de Urgență stadiul de îndeplinire a măsurilor pentru revenirea la starea de normalitate.

Totodată, prefectul a menționat că Hotărârea Comitetului Județean nr. 31 din 2022 stipulează că măsurile care vor fi întreprinse în perioada stării de alertă includ creșterea capacității de răspuns, diminuarea impactului tipurilor de risc și protejarea sănătății populației.