Prima ninsoare serioasă a acestui sezon aduce un weekend prelungit pentru elevii din județele Brăila, Galați, Tulcea și Călărași. Această decizie a fost luată ca măsură de precauție în fața condițiilor meteorologice severe.
În județul Brăila, aflat sub cod roșu de ninsori și viscol, toate unitățile de învățământ au fost afectate, iar cursurile vor fi suspendate luni. În plus, drumurile naționale și județene au fost închise pentru siguranța cetățenilor.
„Toate instituțiile de învățământ preuniversitar, școli, grădinițe și licee sunt închise mâine, 27 noiembrie, din cauza vremii nefavorabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila pentru Edupedu.ro
Și în județul Galați, avertizările meteorologice au condus la o decizie similară. Elevii nu merg luni la școală pentru a evita orice pericol legat de condițiile meteorologice severe.
”Având în vedere faptul că județul Galați se află sub avertizare de cod Roșu până la ora 16:00, am convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și am decis ca în data de 27 noiembrie 2023 să fie suspendate cursurile în toate unitățile de învățământ din județul Galați. Orele vor fi recuperate ulterior, pe baza deciziei Inspectoratului Școlar”, a anunțat prefectul Claudiu Sorin Gavril, duminică, pe Facebook.
În județul Călărași, avertismentele cu privire la vremea nefavorabilă au determinat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență să suspende cursurile. Astfel, elevii din Călărași se bucură și ei de un weekend prelungit.
Prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), s-a luat decizia de a suspenda cursurile la școlile din municipiul Tulcea în ziua de luni.