Judecătorul Stan Mustață s-a prezentat marți la sediul Instanței Supreme unde a reușit să îi convingă pe magistrați să îi retragă măsura controlului judiciar, notează știripesurse.ro.
„În temeiul art. 242 alin.1 Cod procedură penală, admite cererile de revocare a măsurii controlului judiciar formulate de inculpaţii Mustaţă Stan, Curea Mariana şi Alexandru Florian şi revocă măsura dispusă faţă de aceştia.
Revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Boraciu Ion.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, potrivit minutei.
Mustață a fost arestat preventiv și, ulterior, trimis în judecată, pentru acuzații de luare de mită, trafic de influență sau constituirea unui grup infracțional organizat. Împreună cu o grefieră și un apropiat al lumii interlope, el ar fi racolat diferite persoane care aveau dosare la Curtea de Apel București, pentru a le convinge să plătească diferite sume de bani, garantându-le că le va ajuta să obțină soluții favorabile.