Judecătorul Cristi Dănileţ, membru CSM, propune sancțiuni mai dure pentru şoferii care se urcă băuţi la volan, considerând că astfel i-ar responsabiliza pe conducătorii auto, informează B1 TV.
Propunerea magistratului vine după ce în ultima luna au fost făcute publice mai multe cazuri în care oamenii legii au avut de suferit din cauza indisciplinei în trafic
„Procurorii să aplice foarte rar instituția renunțării la urmărirea penală, iar judecătorii să fie extrem de fermi în sancțiunile pe care le aplică. Judecătorii ar trebui să aplice rar măsura suspendării executării pedepsei. Șoferul care se urcă la volanul mașinii în stare de ebrietate sunt un real pericol pentru noi toți”, a spus Dănileț.
Noile măsurile, pe care judecătorul le propune, vine în contextul în care, potrivit statisticilor Comisiei Europene referitoare la decesele cauzate în accidente de circulaţie, în perioada 2012-2013, România s-a aflat pe locul întâi.
În ultimii ani s-a înregistrat o creştere a dosarelor de acest gen aflate pe rolul instanţelor, iar cu toate că infracţiunile se înmulţesc, pedepsele sunt mici.
„Teama de închisoare există și acum, dar șoferii nu sunt conștienți pentru că sancțiunile nu sunt întotdeauna cele mai dure. Cei care sunt prinși în trafic băuți nu sunt la prima abatere”, a mai explicat membrul CSM.
Alte modificări ale legii pe care le propune magistratul se referă la eliminarea amenzii penale, inlocuirea acesteia cu pedepsa cu inchisoarea si eliminarea dreptului la eliberare condiţionată.