Judecătorul care trebuia să ia o decizie, marți, în procesul MApN-Klaus Iohannis a făcut cerere de abținere în acest dosar. Este vorba despre Silviu Barbu de la Curtea de Apel Bucureşti, judecătorul care trebuia hotărască dacă anulează decretul prin care șeful statului a prelungit mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării, informează secundatv.ro.
Barbu a mai cerut, în trecut, să se abțină, însă solicitarea i-a fost respinsă.
“În presă a fost pusă la îndoială, mai voalat, imparţialitatea acestui complet. Instanţa înţelege să se abţină pentru a se salvgarda principiul imparţialităţii. Cererea de abţinere o să meargă la completul următor”, a anunțat judecătorul, la ședința de marți, potrivit sursei citate.
Silviu Barbu este soțul Elenei Barbu, preşedinte al Curţii de Apel Braşov, care se numără printre cei care au semnat o scrisoare adresată CSM, prin care se cereau măsuri în cazul protestelor magistraților față de OUG 7 prin care au fost modificate legile justiției, potrivit G4 Media.
Decizia președintelui Klaus Iohannis de a prelugi mandatul lui Nicolae Ciucă a fost atacată în contencios administrativ de către Ministerul Apărării. MApN a înregistrat la Curtea de Apel două acțiuni cu același obiect, potrivit datelor de pe portalul intanțelor. Acțiunile au fost repartizate judecătorilor Vasile Bîcu şi Silviu Barbu.
Prima acțiune a fost înregistrată la Curtea de Apel București la 11 ianuarie, fiind deschis dosarul 180, prin care Ministerul cerea suspendarea decretului prin care șeful statului a prelungit mandatul generaului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Armatei. Speța a fost repartizată la completul 9, iar primul termen a fost stabilit pentru 12 februarie.
O a doua acțiune, având același obiect, a fost înregistrată tot la Curtea de Apel pe 14 februarie, fiind deschis dosarul 230, care a fost repartizat completului 8.
La finalul lui 2018, Klaus Iohannis a semnat decretul de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării.