Judecătoarea Livia Stanciu critică motivarea CCR și vorbește despre interferența nepermisă a Curții în competențele altor autorități

Curtea Constituțională a publicat marți motivarea deciziei prin care a respins ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului la legea care interzice persoanelor condamnate penal să dețină funcții în Guvern. CCR a susținut că această interdicție trebuie să înceteze, conform legislației, în caz de reabilitare, dezincriminare sau amnistiei. (Detalii AICI)

De precizat este că fix această lege contestată la CCR este cea care l-a împiedicat pe liderul PSD Liviu Dragnea să devină premierul României, el având o condamnare cu suspendare pentru fraude electorale.

În vreme ce judecătorii Valer Dorneanu, Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu au formulat opinii separate, considerând practic că Liviu Dragnea ar trebui să aibă dreptul de a fi premierul României, chiar dacă este condamnat penal, judecătoarea Livia Stanciu acuză că motivarea conține prevederi formulate ca și cum decizia ar fi fost de admitere a excepției de neconstituționalitate, când ea a fost de respingere.

”Chiar dacă afirmă în mod corect că nu este competentă să controleze pretinsa lipsă de coerență legislativă, Curtea constată existența unei „contrarietăți”, stabilind obligația Parlamentului și Consiliului Legislativ de a „unifica legislația” în materie”, a argumentat Stanciu, citată de Digi24.

Aceasta a mai atras atenția că CCR a stabilit obligația Parlamentului de a realiza ”o corelare necesară între condițiile de acces în funcția de membru al Guvernului și cea de membru al Parlamentului”, ”or, astfel de considerente nu susțin dispozitivul de inadmisibilitate, ci ar fi susținut o eventuală decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate”.

”Curtea nu poate impune obligații unor autorități publice câtă vreme ea însăși, în cuprinsul aceleiași decizii, a constatat că nu este competentă să o facă”, a insistat judecătoarea Livia Stanciu, potrivit Digi24.

Stanciu s-a referit și la nevoia de a asigura protecția prestigiului funcției de demnitate publică: ”Or, săvârșirea unei fapte penale pentru care există sau a existat o condamnare definitivă plasează prin ea însăși persoana în cauză în afara cadrului legal de exercitare a funcției, descalificând-o pe aceasta din punct de vedere legal și moral pentru ocuparea unei astfel de demnități”.

Stanciu consideră că nu are relevanță distincția făcută cu privire la forma de vinovăție cu care a fost săvârșită infracțiunea, iar prezumția de bună credință și de loialitate a fost ”practic desființată ca efect al hotărârii de condamnare”.

În opinia fostei șefe ÎCCJ, unei persoane condamnate nu i se poate încredința exercițiul autorității publice, indiferent dacă o astfel de persoană a fost reabilitată.

Totodată, ea atrage atenția că o reabilitare ”nu șterge condamnarea”: ”Reabilitarea, ca și amnistia, prescripția și alte cauze care înlătură aplicarea, executarea și consecințele pedepsei, reprezintă o renunțare din partea societății (statului) – pentru rațiuni conforme scopului represiunii – la măsurile de precauție luate față de fostul condamnat. Aceasta nu înseamnă însă și îndreptățirea de a ocupa funcții de demnitate publică, unde exigențele de integritate trebuie aplicate în cel mai înalt grad”.