Jon Bon Jovi s-a îndrăgostit de România, în timpul concertului susținut în București, și a vrut să mai cânte o oră peste durata inițială deși începuse concertul cu o oră mai devreme, conform spunesitu.ro.
Valentin Stoian, unul dintre organizatorii concertului, a declarat că artistul s-a simțit atât de bine în România încât a vrut să mai cânte încă o oră.
Concertul Bon Jovi din Capitală a început la ora 20:00, deși debutul era programat pentru ora 21:00.
„Sunt artişti care intră, încă de la începutul concertului, într-o mare priză cu publicul. A fost cazul lui Bon Jovi aici, se vedea că se simte foarte bine. De altfel, Jon Bon Jovi vroia să mai cânte o oră. I-am spus managerului său că eu nu am nimic împotrivă, dacă plăteşte el amenda„, a declarat Stoian.
Autorizarea pentru concert fusese eliberată până la ora 23:00, orice minut peste acest interval urmând a fi penalizat.