Jill Biden, vizită în România
Pe 6 mai, soția președintelui Joe Biden se va întâlni cu militarii americani aflați la baza Mihail Kogălniceau, apoi va merge la București pentru a se întâlni cu oficiali ai Guvernului, cu personalul ambasadei SUA, cu profesori care lucrează cu copii ucraineni, dar și cu alți voluntari care au grijă de refugiați.
„Prima Doamnă a Americii, Jill Biden, va petrece weekendul călătorind în România și Slovacia, pentru a vizita trupele militare americane și pentru a reafirma legăturile noastre bilaterale puternice cu cei doi aliați NATO”, se arată în comunicatul transmis joi seara de Casa Albă.
Ea va pleca apoi la Bratislava, Slovacia, unde se va întâlni cu personalul ambasadei SUA. Jill Biden se va întâlni luni cu membrii Guvernului Slovaciei înainte de a pleca în Statele Unite.
Duminică, Ziua Mamei în SUA, Biden se va întâlni cu refugiați ucraineni, mame și copii, a transmis biroul ei de presă, potrivit Reuters. Astfel, Jill Biden, va merge duminică în Kosice și Vysne Nemecke, Slovacia pentru a se întâlni cu refugiații, lucrătorii implicați în acțiuni de ajutor umanitar și cu slovacii care ajută familiile care au căutat refugiu în perioada acestei crize.
Programul Primei Doamne a Americii, Jill Biden
Prima Doamnă, vizitează Baza Americană Mihail Kogălniceanu din România, unde se va întâlni cu conducerea militară SUA și NATO.
După aceea, va servi masa și va vizita o parte din trupele americane alocate bazei înainte de a pleca spre București.
De asemenea, va avea o întâlnire virtuală de povestiri cu „United Through Reading”. Aceasta este o organizație care face legătura între famiilile serviciilor dislocate prin intermediul clipurilor video și a lecturii virtuale de cărți.
Din motive de securitate, programul nu a fost anunţat în detaliu.