Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a afirmat că Alianța Nord-Atlantică este mai puternică datorită și mai sigură datorită contribuțiilor aduse de România, relatează Agerpres.
„România e un aliat solid şi foarte bine apreciat. Acesta este anul în care sărbătorim 15 ani de când România s-a alăturat NATO. Parteneriatul a fost important atât pentru NATO, cât şi pentru România, aţi contribuit la întărirea securităţii comune în diferite modalităţi, iar contribuţiile dumneavoastră ne fac să fim mai puternici şi mai siguri”, a precizat Jens Stoltenberg, la Bruxelles, la finalul întâlnirii cu premierul Dăncilă.
Totodată, secretarul general al NATO a vorbit și despre prezența militarilor români la misiunile internaționale pe care le desfășoară alianța.
„Forţele armate române sunt parte a misiunilor de antrenament desfăşurate în Afganistan, care ajută la stabilizarea ţării. De asemenea, ţara dumneavoastră ajută la stabilizarea situaţiei din Balcanii de Vest cu trupele desfăşurate în cadrul contingentului KFOR. De asemenea, România joacă un rol crucial în asigurarea securităţii în zona Mării Negre, incluzând o brigadă condusă de forţele armate române, care îşi are sediul la Craiova. De asemenea, există şi o prezenţă navală puternică, România găzduieşte şi un sistem de apărare antibalistică la Deveselu, care contribuie la asigurarea securităţii euroatlantice. Mulţumim României pentru toate aceste contribuţii care ne fac să fim mai siguri”, a afirmat Stoltenberg.
Ba mai mult, oficialul a scos în evidență și cooperarea euroatlantică, în condițiile în care NATO și UE lucrează din ce în ce mai aproape în mai multe domenii.
„România şi-a asumat preşedinţia Consiliului UE pentru prima oară, începând cu ianuarie acest an. NATO şi UE lucrează din ce în ce în mai aproape în domenii care includ mobilitatea militară, securitatea cibernetică şi securitatea în domeniul maritim şi ne bucurăm să auzim că există planuri de întărire a cooperării dintre UE şi NATO pe durata Preşedinţiei române”, a precizat Stoltenberg.