Jens Stoltenberg (NATO), apel la dezescaladare: E un moment critic pentru securitatea euroatlantică / Rusia ar trebui să se abțină de la activități maligne împotriva Aliaților și să își retragă forțele din Ucraina, Georgia și Republica Moldova
NATO lansează un nou apel către Federația Rusă pentru dezescaladarea situației, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg, care a pledat pentru calmarea tensiunilor și rezolvarea neînțelegerilor prin dialog și diplomație.
Jens Stoltenberg (NATO): „Rusia ar trebui să se abțină de la postura de forță coercitivă, retorica agresivă și activitățile maligne îndreptate împotriva Aliaților și a altor națiuni”
„Ne confruntăm cu un moment critic pentru securitatea euroatlantică. Acumularea militară a Rusiei în și în jurul Ucrainei continuă, cu peste 100.000 de trupe pe poziții și altele pe drum, inclusiv desfășurări semnificative în Belarus. Facem apel la Rusia încă o dată să dezescaladeze situația imediat. NATO consideră cu fermitate că tensiunile și neînțelegerile trebuie rezolvate prin dialog și diplomație. Nu prin forță sau amenințarea forței”, a declarat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, într-o conferință susținută miercuri.
Dialogul dintre NATO și Federația Rusă a fost îngreunat de decizia Moscovei de a tăia legăturile diplomatice.
„Rusia a tăiat legăturile diplomatice cu NATO, ceea ce face dialogul nostru mai dificil. Prin urmare, ar trebui să restabilim birourile respective la Moscova și la Bruxelles. Ar trebui, de asemenea, să folosim pe deplin canalele noastre militare de comunicare existente, să promovăm transparența și să reducem riscurile, și să căutăm totodată să stabilim o linie civilă pentru utilizare de urgență”, a adăugat înaltul oficial nord-atlantic.
NATO este gata să asculte îngrijorările Rusiei, a continuat el.
„Suntem pregătiți să ascultăm îngrijorările Rusiei și să ne angajăm într-o conversație reală despre cum să menținem și să consolidăm principiile fundamentale ale securității europene la care am aderat cu toții, începând cu Actul Final de la Helsinki. Acest lucru include dreptul fiecărei națiuni de a-și alege propriile aranjamente de securitate”, mai spune Jens Stoltenberg.
Secretarul general al NATO a declarat că Federația Rusă ar trebui să își retragă forțele din Ucraina, Georgia și Republica Moldova, „unde sunt desfășurate fără consimțământul acestor țări”.
„Rusia ar trebui să se abțină de la postura de forță coercitivă, retorica agresivă și activitățile maligne îndreptate împotriva Aliaților și a altor națiuni. Rusia ar trebui, de asemenea, să își retragă forțele din Ucraina, Georgia și (Republica) Moldova, unde sunt desfășurate fără consimțământul acestor țări, și toate părțile ar trebui să se implice constructiv în eforturi de soluționare a conflictelor, inclusiv în formatul Normandia (Germania, Franța, Rusia, Ucraina – n.r.)”, a declarat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, într-o conferință susținută miercuri”, a adăugat Jens Stoltenberg.
El spune că NATO și Rusia ar trebui să aibă „o conversație serioasă despre controlul armelor”.
„În toate eforturile noastre, continuăm să ne coordonăm îndeaproape cu Ucraina, precum și cu alți parteneri NATO, inclusiv Finlanda, Suedia, Georgia, și, bîneînțeles, cu Uniunea Europeană. NATO este o Alianță defensivă și nu căutăm confruntare. Dar nu putem și nu vom face compromisuri asupra principiilor pe care stă securitatea Alianței noastre și securitatea în Europa și America de Nord”, a mai afirmat Jens Stoltenberg.