Jean-Claude Juncker trimite un MESAJ clasei politice românești cu privire la respectarea STATULUI DE DREPT. „Nu există loc de compromisuri”

Publicat: 10 01. 2019, 21:36
Foto: gov.ro

Uniunea Europeană nu face compromisuri atunci cândvine vorba de respectarea statului de drept, iarRomâniatrebuie să facă parte din spațiulSchengen, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker,în discursul susținut cu ocazia ceremoniei de preluare a președinției Consiliului UE de către România, de joi,relatează Stiripersurse.

„Simt că această zi este una de hotar. Deschidem prima președinție română a Consiliului UE. Ne aducem aminte că în 2017 România s-a alăturat familiei europene. În acea zi ne-am adus aminte de un decret care a înclinat istoria Europei, dar istoria și geografia europeană au fost marcate în bine, în Luxembourg, în 2017, în timpul Consiliui European am decis aderarea României”, a spus preşedintele Comisiei Europene.

Jean-Claude Juncker a vorbit, însă, şi de faptul că atunci când vine vorba de respectarea statului de drept, nu există loc de compromisuri.

„Apărarea valorilor noastre comune, care trebuie respectate mereu fără îndoieli și fără să ne slăbim. UE nu face compromisuri, chiar dacă e vorba de respectarea statului de drept, democrației. Nu există loc de compromisuri”.

Cu toate acestea, s-a declarat în favoarea intrării României în spaţiul Schengen.

„UE nu e completă fără România. Locul natural al României este în Schengen. Am pledat în PE pentru că România să facă parte din zona Schengen. Rămân fidel acestei chestiuni – România trebuie să facă parte din Spațiul Schengen”.

Nu în ultimul rând, președintele Comisiei a făcut referire și la summitul de la Sibiu, de pe 9 mai.

„Din istoria noastră comună care scrie la Sibiu, vom acord o perspectivă de viitor. La alegerile europene vor fi alese generațiile care vor prelua ștafeta generațiilor care i-au precedat și trebuie să arătăm că o Europă care își protejează cetățeni are ocazia să își respecte toate mijloacele în reprezentare. În cursul acestor luni în care România va fi la Președinția Consiliului UE multe țări vor fi lângă dvs. Astfel vom face ca Președinția Consiliului UE să fie un mare moment”.