CORONAVIRUS | Fost membru OMS: „În acest moment, suntem toți implicați. Imediat ce se va găsi un vaccin, mi-e teamă că s-ar putea să nu mai fim împreună”
Numeroși cercetători sunt în căutarea unui tratament eficient care să combată virusul COVID-19.
Când acesta va fi disponibil, o problemă a distribuirii sale ar putea fi că prima dată se va beneficia de el pe plan local, ca o formă de „naționalism al vaccinării”, acesta fiind abia ulterior oferit celorlalte națiuni, se teme un fost membru al Organizației Mondiale a Sănătății, actualul președinte al Coaliției pentru Inovații în Pregătirea Epidemică, noteazăThe Guardian.
Există „o şansă rezonabilă” de a se crea un vaccin împotriva coronavirusului
Jane Halton, care a fost șef al departamentelor de Sănătate şi Finanţe din Australia, actual comisar al Comisiei naționale de Coordonare COVID-19, este de părere că există „o şansă rezonabilă” de a se putea dezvolta un vaccin împotriva virusului COVID-19, deoarece există 130 de grupuri de cercetători care lucrează la această problemă, la nivel mondial.
Mai mult, luând în calcul că există șapte categorii diferite de vaccin în teste, iar alte 20 sunt clasificate în secțiunea “altele”, Halton consideră că, din toate acestea, poate fi găsită o formulă de succes.
Găsirea unui leac, problemă națională sau mondială?
Dacă se va descoperi un vaccin, producţia ar trebui „distribuită la nivel global pentru a proteja împotriva „naţionalismului vaccinării”, a declarat aceasta, pentru a evita situația în care un stat se va îngriji doar de el însuși la început, în detrimentul celorlalţi.
„Este greu, pentru că va trebui ca oamenii să coopereze. Iar nevoia de a prioritiza propriul stat, cred, va fi foarte mare. După ce o țară va produce un vaccin și îl va oferi propriilor cetățeni vulnerabili, va trebuie să stabilească „cât din acesta va merge, în același timp, către oamenii vulnerabili din lume.
În acest moment, suntem toți implicați. Imediat ce se va găsi un vaccin, mi-e teamă că s-ar putea să nu mai fim împreună, așa cum am văzut”, a precizat Jane Halton.
În acest sens, OMS lucrează deja la o listă a „destinatarilor prioritari”, inclusiv lucrătorii sanitari de urgenţă, cei în vârstă şi persoanele cu deficienţă imunitară.
Un vaccin testat la Universitatea Oxford dă rezultate încurajatoare
Cercetătorii de la Universitatea Oxford, care lucrează la realizarea unui vaccin, au venit cu o veste bună: dacă testele efectuate pe maimuțe vor avea succes în decurs de o lună, „la începutul toamnei vor fi milioane de doze”.
Primele date privind vaccinul arată protecție împotriva noului coronavirus la șase maimuțe, informeazăBBC. Cu toate acestea, nu există deocamdată nicio garanție că rezultatele vor fi la fel de bune și la oameni, cu toate că sistemele imunitare sunt similare.
Maimuțelor li s-a administrat o singură injecție, iar vaccinul a generat anticorpi împotriva virusului în 14 zile. După expunerea la coronavirus, vaccinul a blocat virusul să se înmulțească și nu a dăunat plămânilor, animalele având o cantitate mai mică de virus în plămâni și căile respiratorii, potrivitpharmaceutical-technology.com.
Miliardarul Bill Gates: „Vaccinul va fi un bun comun”
Co-fondatorul Microsoft, miliardarul Bill Gates, a declarat că își va asuma o parte din costurile de producție a vaccinului împotriva virusului Sars-CoV2, precizând că a contactat cercetătorii britanici, dar și cele mai importante companii farmaceutice din lume.
„Dacă rezultatele lor de anticorpi sunt la fel precum cele promise, ne vom reuni într-un consorțiu și ne vom asigura că este produs în masă.Niciunul dintre cei care fac vaccinul nu se așteaptă să îl revendice, va fi un bun comun”, a declarat Bill Gates.