Jandarmii din Bacău și-au deschis porțile pentru elevi care au fost foarte fascinați de activitățile acestora, le-au analizat echipamentele, apoi, curioși, au adresat multe întrebări.
Ei au admirat cu mare interes momentul în care unul dintre câinii jandarmieriei care a avut de făcut o misiune. Unii dintre ei au promis că se vor face jandarmi, conform știrileprotv.
Elevii au asistat chiar și la o simulare de intervenție în cazul unui jaf. Ei au fost foarte atenți la fiecare mișcare a jandarmilor, care au utilizat și armamentul din dotare.
După finalizarea demostrațiilor, elevii s-au îngrămădit la standul cu arme.
Oamenii legii au fost și ei surprinși de bucuria celor mici și au promis că vor organiza mai des astfel de activități pentru cei curioși.
La finalul evenimentului, unii dintre elevi le-au promis jandarmilor că atunci când vor crește vor fi colegi.