Jandarmeria a vrut să-și spele imaginea și s-a făcut de râs. Iar (FOTO)

Jandarmeria a vrut să-și spele imaginea și s-a făcut de râs. Iar (FOTO)

Pe 12 august, la scurt timp după ce a început încă un protest în Piața Victoriei, Jandarmeria Română a postat pe Facebook o fotografie în care dădea de înțeles că manifestația este pașnică și-și dorește să rămână lucrurile la fel. Asta după ce, cu două zile înainte, Jandarmeria a reprimat violent manifestația pașnică, fără ca măcar să încerce să scoată din mulțume cei câțiva huligani infiltrați.

”Așa am început seara, așa vrem să o continuăm! Mulțumim!”, era mesajul care însoțea fotografia publicată de Jandarmerie.

Andreea Sofonea, mama celor doi copii din imagine, a povestit că situația a stat altfel decât a scris instituția pe Facebook.

”Când am văzut poza, zic: ce ai arătat aici către jandarmi? Și spune: l-am întrebat de ce apără Guvernul și nu pe oamenii care protestează. Nu mă deranjează că au vrut să dea dovadă de dialog cu nişte copii, mă deranjează că puteau să spună ce le au reproșat copiii”, a spus Andreea Sofonea, pentru Digi24.

Ea a povestit și momentele de groază trăite în Piața Victoriei din cauza jandarmilor: ”A fost un şoc pentru mine, în primul rând psihic, dar și fizic, pentru că la un moment dat, în jurul orei 20.30, grenadele au început să fie aruncate în mijlocul mulțimii paşnice. Mi s-a făcut rău instant, pe lângă ochii înlăcrimați și gheara în gât, am amețit, 20 de minute am stat cu masca de oxigen pe faţă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`