Explicații halucinante ale Jandarmeriei după intervenția în forță din Piața Victoriei. Cine a rămas în zonă, și-a asumat riscul, spun reprezentanții forțelor de ordine.
Mai mult, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei spune că fost o intervenție rațională și moderată.
„Cei care au ales să rămână și-au asumat conștient sau inconștient aceste riscuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmieriei, Georgian Enache.
”Am intervenit gradual și nu asupra întregii mulțimi. Extracția este uneori o procedură dificilă pentru că, tactic, grupurile violente au fost dispersate în toată masa de manifestanți, nu au fost compacte, iar extracția comporta anumite riscuri. S-a creat o breșă prin centru Pieței Victoriei în momentul în care reprezentanții Brigăzii Speciale, în urma apelului la 112 și din informările din stație s-au dus să-și salveze colegii care erau puși la pământ și loviți cu brutalitate.
Am să fac o paralelă cu ce s-a întâmplat în ianuarie 2017. Grupul a fost foarte compact, iar intervenția s-a făcut aproape chirugical, s-a putut extrage acel grup. De această dată au fost grupuri compacte, dar dispersate în toată masa de manifestanți.
Jandarmieria a fost foarte bine pregătită și dacă nu am avut violență excesivă este datorită intervenției profesioniste, moderate și raționale a Jandarmeriei Române”, a declarat Marius Militaru, directorul departamentului de comunicare al Jandarmeriei.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.