Jandarmeria Română: 650 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 400.000 de lei, după protestele desfăşurate în 70 de localităţi

Publicat: 30 03. 2021, 11:59
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Jandarmeria Română a anunţat, marţi, că au fost date 650 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 400.000 de lei, în urma protestelor desfăşurate în 70 de localităţi din ţară.

„Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine şi siguranţă a participanţilor la protestele care au avut loc ieri, în 70 de localităţi. Permanent, pe timpul desfăşurării acestor manifestaţii, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoştinţa participanţilor prevederile legale în vigoare, precum şi consecinţele legale ale nerespectării acestora”, au transmis, marţi, reprezentanţii Jandarmeriei Române.

650 de sancțiuni contravenționale,în valoare totală de peste 400.000 de lei

Până la acest moment, au fost aplicate organizatorilor și participanților 650 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 400.000 de lei, în principal, pentru nedeclararea manifestațiilor, desfășurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea circulației și permit deplasarea în afara locuinței pentru motive strict reglementate, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.

În 38 dintre cele 70 de localități în care au avut loc manifestații publice, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.

În București, pe timpul protestelor au fost înregistrate situații de agresiune asupra forțelor de ordine prin folosirea de materiale pirotehnice, elemente de mobilier stradal, sticle, bucăți de asfalt și pietre. În urma acestor incidente au fost răniți 12 jandarmi și avariate 6 autospeciale.

În urma intervenției pentru restabilirea ordinii publice, 188 de persoane au fost conduse la sediile unităților de poliție, unde se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, distrugere, tulburarea ordinii si liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, furt calificat și port fără drept de obiecte periculoase.

Galați: 6 jandarmi au fost răniți

De asemenea, la protestele din Drobeta Turnu Severin și Galați au fost înregistrate incidente în care manifestanții au agresat forțele de ordine, iar la Brăila au încercat distrugerea unui indicator rutier. Și în aceste situații, reacția jandarmilor a fost fermă, iar cei implicați au fost conduși la sediile unităților de poliție pentru continuarea și stabilirea participației fiecăruia și tragerii la răspundere. În incidentele de la Galați, 6 jandarmi au fost răniți, însă fără a avea nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

Dreptul la liberă exprimare este garantat de Constituţia României şi Jandarmeria Română va asigura măsurile de ordine, astfel încât toate protestele să se desfăşoare în deplină siguranţă și va interveni ferm pentru a opri toate manifestările care tulbură ordinea publică.

În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care au încălcat legea.

Proteste în marile orașe ale țării față de noile restricțiile instituite de autorități

Proteste masiveau avut loc luni seară în marile oraşe ale ţării, cu mii de oameni ieşiţi pe străzi să le ceară autorităţilor să ridice măsurile restrictive impuse în România în contextul pandemiei de COVID-19. Revendicările au fost diferite, de la restricțiile de circulație, la redeschiderea sectorului HoReCa, purtarea măştii în are liber, dar și împotriva a ceea ce ei au numit „dictatura medicală”.

În urma protestului din București, 12 jandarmi au fost răniți, 188 de persoane au fost conduse la Poliție și au fost aplicate peste 200 de sancțiuni.