Jandarmeria: PNL va fi sancționat penal pentru blocarea Pieţelor. Peste 100 de persoane, duse la poliție

Jandarmeria: PNL va fi sancționat penal pentru blocarea Pieţelor. Peste 100 de persoane, duse la poliție
Foto: B1 TV

Şeful Direcției Ordine și Siguranță Publică din Jandarmeria Română, Aurel Moise, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că organizatorii mitingului USL de joi vor fi sancționați penal pentru că manifestanții au blocat atât Piața Victoriei cât și sensul de mers spre Piața Universității. Conform Jandarmeirie, peste 100 de oameni au fost duşi la secţiile de poliţie în urma incidentelor de joi.

„În ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor de joi, protestul organizat de PNL s-a desfăşurat în bune condiţii până la aproximativ ora 18.00, după care tot ce s-a întâmplat contravine mai mult sau mai puţin prevederilor legale. Organizatorii mitingului organizat de PNL vor fi sancţionaţi conform legii întrucât câteva sute de participanţi la acest protest au blocat de două ori Piaţa Victoriei” a spus Aurel Moise.

Jandarmeria va sancționa PNL pentru miting

Embed: " />

El a explicat că Jandarmeria a permis desfășurarea protestului de joi seara, în ciuda faptului că protestatarii au blocat căile de acces, deși nu aveau aprobare și chiar dacă la manifestații au luat parte și anumite grupuri cu care jandarmeria se află în conflict.

”Cei care au participat la protestul de pe Kisselef s-au deplasat, pe carosabil, din Piața Victoriei către Piața Romanăă, neținând cont de apelurile repetate ale jandarmeriei de a lăsa liberă calea de rulare șia de a se deplasa pe trotuar. Acest lucrru constituie încălcarea pervederilor legale drept pentru care organizatorii ccestei manifestări vor fi sancționați conform prevederilor legale” a adăugat el.

Vezi AICI reacția PNL la sancţiunea Jandarmeriei

Moise a menționat că în ciuda criticilor din presă aduse jandarmilor, în momentul în care manifestanții au atacat ofițerii cu pietre și bucăți din rupte din garduri, ”comandatul acțiunii trebuia sau putea să dispună intervenția în forță”, pentru că avea dreptul prin lege. Asta ar fi presupus acționarea  cu tot ce are în dotare jandarmeria, ceea ce nu s-a întâmplat, a mai spus Moise.

În urma protestelor de joi, peste 100 de persoane au fost conduse la secțiile de poliție și s-au luat împotriva lor măsurile legale.  Dintre acestea, Aurel Moise a precizat că 16 persoane au mai fost sancționate în zilele anterioare, iar 14 au fost recunoscute ca membre ale galeriilor echipelor Dinamo, Steaua, Rapid și Petrolul.

De asemenea, s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârșirea mai multor fapte de natură penală.

De la începutul protestelor, Moise a estimat că la nivel național au fost aplicate peste 500 de sancțiuni contravenționale și s-au întocmit dosare penale pentru peste 100 de persoane.

”Jandarmeria Română nu interzice manifestarea de protest care se desfășoară în condiții legale, iar aspectele negative, dacă se vor constata, structurile abilitate vor desfășura cercetări  și vor aplica măsurile legale” a mai precizat Moise.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Florin Hulea, a declarat că amenda în astfel de situaţii este cuprinsă între 1.000 şi 10.000 de lei.

Aurel Moise, despre intervenția jandarmilor

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei