Un bărbat mascat a jefuit, duminică, o benzinărie din localitatea Dobroteasa, județul Olt, acesta atacându-l un cuţit pe vânzător şi fugind apoi cu 1.500 de lei.
În urma incidentului, angajatul benzinăriei a ajuns în stare stare gravă la spital, cu două plăgi înjunghiate. Incidentul s-a petrecut diminică, în jurul orei 04.00, când un bărbat cu fața acoperită a intrat într-o benzinărie de pe DN 67 B, din comuna Dobroteasa.
Agresorul, care avea pe cap o glugă și un fular, l-a amenințat pe vânzător, apoi l-a înjunghiat cu un cuțit, după care a furat suma de 1.500 lei din casa de marcat.
Polițiștii au demarat o anchetă pentru identificarea și prinderea agresorului. Deși benzinăria are camere de supraveghere, se pare că acestea nu ar fi înregistrat momentul jafului.
Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, unde urmează să fie operată.