Unul dintre cele mai simple jafuri din istorie a avut loc în județul Timiș. Hoții au reușit să fure 13.000 de euro, după ce au intrat într-o casă descuiată și au luat bani și bijuterii dintr-un seif lăsat cu cheia în yală.
Hoții au jefuit o casă din localitatea Lovrin, din Timiş, de unde au furat 13.000 de euro, bani care se aflau într-un seif care avea cheia în yală, mai multe parfumuri şi bijuterii, dar şi cheia de rezervă a maşinii, conform observatornews.ro.
Când s-au întors acasă, proprietarii imobilului au descoperit că fuseseră jefuiți. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt calificat și desfășoară cercetări pentru a identifica hoțul sau, posibil, hoții implicați. Mai mult decât atât, anchetatorii încearcă să stabilească dacă infractorii au acționat pe baza unor informații precise, având în vedere suma considerabilă de bani aflată în seif.
„La data de 03.01.2025, poliţiştii oraşului Sânnicolau Mare au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că dintr-o locuinţă lăsată dezasigurată din localitatea Lovrin, ar fi fost sustrasă suma de aproximativ 13.000 de euro, bijuterii din aur, parfumuri şi cheia de rezervă a autoturismului”,