În prima vineri de după Paști, respectiv 7 mai 2021, are loc sărbătoarea cu cruce rosie Izvorul Tămăduirii. Aceasta are mai multe tradiții si superstiții.
Potrivit preotului Gabriel Cazacu, tradițiile de Izvorul Tămăduirii sunt legate de înnoire, este o zi de vindecare.
În această zi creștinii nu trebuie să lucreze.
„Nu trebuie să lucrăm în ziua Izvorului Tămăduirii, trebuie să mergem la Biserică. Acolo vom lua Agheasma Mică, cea pe care o putem bea zi de zi, tot anul”, a declarat, pentru Fanatik, preotul Gabriel Cazacu.
În tradiția populară se spune că oamenii care muncesc în ziua de Izvorul Tămăduirii, precum și gospodinele care spală, calcă sau cos, nu vor avea spor tot anul, iar treburile pe care le au de făcut nu se vor mai termina niciodată. Cei care vor respecta însă tradițiile se spune că vor avea un loc asigurat în Rai.
În România, în funcție de zonele istorice, tradițiile de Izvorul Tămăduirii sunt variate.
Mai exact, în unele zone ale țării se săvârșește Jurământul Juvenil, o tradiție care îi pune în centrul său pe tinerii între 9 și 14 ani. Conform ritualului, aceștia își jură loialitate și fac schimb de obiecte cu încărcătură sentimentală. Tradiția Jurământului Juvenil are ca scop ajutorarea reciprocă – fie că e vorba de înfrățirea băieților, fie că e vorba de însurățitul fetelor – până la moarte.
O altă tradiție este cea legată de săpătorii de fântâni care, conform superstiției, sunt cei care în această zi, de Izvorul Tămăduirii, sunt ajutați să găsească mai ușor apa pentru că izvoarele sunt mai zbuciumate. Mai mult, fântânile care sunt sfințite sau binecuvântate în ziua de Izvorul Tămăduirii nu vor seca niciodată.
În această zi, după ce preotul sfințește apa și face Agheasma Mică, gospodarii stropesc vitele și animalele de povară, dar și casa și livezile sau grădinile, credința populară afirmând că vor avea spor la lucrările agricole și că vor fi feriți de grindină.
De asemenea, spun superstițiile zilei, apa sfințită de Izvorul Tămăduirii are proprietăți curative. În tradiţia populară, cei care sunt bolnavi şi beau agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se însănătoșesc.
O altă superstiție este legată și de viața omului. Astfel, se spune că dacă cineva lasă, în ziua de Izvorul Tămăduirii o cană ori un vas cu apă sub un nuc sau un soc, iar mai târziu va găsi pământ pe fundul recipientului nu va mai avea mult timp de trăit.