Iustin Capră, inventatorul rucsacului zburător folosit de cosmonauţi la deplasările intercapsulare, a murit

Publicat: 19 01. 2015, 23:36
Foto: premiileinovatiei.ro

Iustin Capră, inventatorul rucsacului zburător brevetat de americani şi folosit de cosmonauţi la deplasările intercapsulare, a murit, luni seară, la 81 de ani, informează Mediafax.

Inventatorul a decedat la Spitalul de Urgenţă Ploieşti, unde se internase cu o zi în urmă, reprezentanţii spitalului spunând că Iustin Capră era diabetic.

Iustin Capră este unul dintre cei mai cunoscuţi inventatori români. Printre invenţiile sale se numără un rucsac zburător a fost brevetată de americani şi folosită de cosmonauţi la deplasările intercapsulare, iar în anul 2002 americanii au recunoscut oficial că ideea i-a aparţinut inventatorului român.

Iustin Capră mai construit un aparat portativ pentru zbor individual și maşini nepoluante fără volan şi fără pedalier, cu comenzi făcute de la un buton de pe carcasa fotoliului, a construit mai multe prototipuri de maşini şi motorete, alimentate de acumulatori.

Printre distincţiile obţinute de Iustin Capră se numără premiul „Ifia Eco”, obţinut la Geneva, în 2008) pentru cea mai bună invenţie ecologică, respectiv un Triciclu electric sau hibrid (realizat împreună cu Marian Velcea), Diploma Salonului Internaţional de invenţii de la Geneva, Medalia de Aur la Salonul Internaţional de Inventică Pro Invent 2009-Cluj-Napoca, Premiul Arca 2007 pentru întreaga activitate.