Iulia Motoc (CCR): Dreptul României de a vota în UE poate fi suspendat de Comisia Europeană

Publicat: 11 09. 2012, 14:03
Foto: ccr.ro

„Dreptul României de a vota în UE poate fi suspendat de Comisia Europeană”, este avertismentul judecătorului CCR Iulia Motoc, în caz că raportul pe justiţie de la sfârşitul anului va fi unul negativ pentru ţara noastră. Motoc a adăugat şi că procedura de numire a judecătorilor Curţii este una greşită.

Judecătorul Curţii Consituţionale Iulia Motoc apreciază că raportul pe Justiţie va ţine cont şi de avizul Comisiei de la Veneţia.

„Comisia de la Veneţia nu este o Curte, sancţiunile nu există acolo în mod direct. În schimb, se vor reflecta în Mecanismul de Cooperare şi Verificare care se va adopta la sfârşitul acestui an”, a declarat Motoc, într-un interviu pentru Digi 24.

Sancţiunile României pot fi drastice, avertizează magistratul Curţii.

„Cel mai sancţionatoriu în ultima instanţa este Comisia Europeană, care ca ultim resort instituţional are inclusiv suspendarea dreptului la vot al unui stat”, a mai spus judecătoarea.

Iulia Motoc a adăugat că procedura de numire a judecătorilor CCR este neconstituţională şi trebuie modificată.