ITM și polițiștii au deschis anchetă după ce un muncitor care lucra pe şantierul autostrăzii A7 a căzut de pe un pod și a murit

Publicat: 23 07. 2024, 23:40
Actualizat: 23 07. 2024, 23:43

Un muncitor în vârstă de 40 de ani şi-a pierdut viaţa, marţi, în urma unor fracturi şi hemoragii interne după ce a căzut de pe un pod, pe şantierul Autostrăzii A7, transmite Agerpres.

Muncitorul a căzut de la o înălțime de 5 metri

După căderea de la înălţime, bărbatul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău, decedând câteva ore mai târziu.

„Un pacient în vârstă de 40 de ani ce prezenta politraumatism prin cădere de la înălţime, aproximativ 5 metri, conştient, cooperant în momentul prezentării. S-au făcut toate investigaţiile necesare, chirurgie generală, ortopedie şi neurochirurgie.

După investigaţiile CT s-a constatat că pacientul ar avea un traumatism cranio-cerebral acut închis cu hemoragie, un traumatism de coloană cu fractură, cu hematoame importante şi a avut şi fractură de gambă dreaptă.

Ulterior pacientul a decedat, cel mai probabil în urma unui şoc hemoragic”, a precizat directorul medical al SJU Buzău, Ştefania Manolescu.

Poliția și ITM au deschis anchetă

Accidentul s-a petrecut pe un pod în construcţie de pe lotul 2 cuprins al segmentului Buzău – Ploieşti al autostrăzii A7. La faţa locului au sosit poliţiştii, care au început cercetările în cadrul unui dosar penal, şi inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.

„Din primele date bărbatul ar avea 40 de ani şi era din localitatea Scutelnici. Lucra pe Autostrada A7 şi la un moment dat s-ar fi urcat pe o construcţie înaltă, un pod, de unde a căzut.

În acest moment se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă”, a declarat pentru Agerpres agentul de poliţie Tiberiu Tarcoci din cadrul IPJ Buzău.

0