Preotul bisericii greco-catolice din localitatea maramureșeană Sarasău a fost filmat în curtea lăcașului de cult în timp ce îi poruncește unui enoriaș „să se îmbrace în umilință și să lase mândria jos. În Numele lui Iisus Hristos pune-te jos la pământ!”. ”„Pune-te jos la pământ în fața lui Iisus. Lasă mândria, pune-te jos la pământ”, a mai spus acesta. În reacții pentru site-ul vasiledale.ro, o parte din enoriași și preotul Gheorghe Năsui și-au adus acuzații grave. Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a criticat ambele tabere în conflict.
„Totul a început de la solicitarea unui grup de credincioși de a primi explicații despre interzicerea intrării în biserică a fostului Paroh pe motivul că fostul paroh ar instiga la violență și ură. Ceea ce nu este adevărat. Preotul pe filmare a scos Sfânta Taină din Altar și a început să urle la enoriași. Pe unul dintre ei chiar l-a umilit, l-a înjosit!
Noi am cerut explicații, am transmis scrisori și la Episcopia Greco-Catolică însă nu am primit niciun răspuns. Nici măcar un comunicat oficial din partea lor. Considerăm că este un abuz al preotului iar superiorii îl protejează. Vor să mușamalizeze cazul”, au reclamat o parte dintre enoriași.
În schimb, preotul paroh Gheorghe Năsui a acuzat că e șicanat de respectivii credincioși și chiar familia îi e amenințată și asta doar pentru că respectă dispozițiile primite.
„Domnule Dale eu am primit o dispoziție din partea Episcopiei de a o pune în aplicare. Oamenii au fost acolo, au primit răspunsurile care au fost necesare în schimb s-a organizat un grup de tensiune, de scandal în parohie, care au distrus toată liniștea în parohie. Scandaluri în biserică, un grup restrâns care a creat toată tensiunile respective. Acum încearcă să mă denigreze în toate formele. Biserica noastră știe de situație. Cei care care sunt nemulțumiți li s-a oferit să scrie scrisori la autoritatea bisericii și să aștepte în liniște. Au ales calea războiului. Mă șicanează în toate felurile. Am ajuns să chemăm poliția pentru a putea săvârșirii sfintele liturghii în liniște și pace. Amenințări la adresa mea, a familiei, denigrări în toate formele. Și ieri la Sighet s-au pregătit să facă revolte doar jandarmeria și poliția le-au spus să nu facă asemenea gesturi pentru că s-a ajuns prea departe. Nu s-a înțeles că sunt niște dispoziții de pus în aplicare”, a explicat preotul, pentru Vasile Dale.
Părintele a mai spus că ani de zile acolo s-a celebrat o liturghie romano-catolică, dar „am primit două sesizări în scris și de acolo nu am mai putut să celebrez”. Iar de aici a început tot scandalul.
„Îmi este și rușine să vorbesc pentru că eu sunt preot, am venit aici, nu am jignit pe nimeni, niciun cuvânt ofensator și am ajuns într-o situație în care efectiv mă uzează fizic și moral. (…)
Au ajuns copiii la biserică pentru că se urlă în biserică, se strigă, dar așa ceva nu se poate. Există un dialog, putem vorbi. Au fost în audiență la episcopie li s-a spus oameni buni preotul ăsta pe care l-am trimis nu are aprobare de la Roma. Nu mai poate celebra. Îl scoatem afară dacă nu se supune ordinelor”, a mai afirmat Gheorghe Năsui.
Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a criticat ambele părți în conflict și a transmis că deplânge și se disociază de astfel de atitudini: „Episcopia consideră nepotrivită modalitatea prin care părintele paroh a reacționat la provocările acelui grup de credincioși, deoarece, prin misiunea pe care a primit-o, dânsul este chemat să le gestioneze cu prudență și blândețe. Considerăm, de asemenea, reprobabilă atitudinea unor credincioși care, prin nesupunere față de spiritul Evangheliei și al legislației interne a Bisericii Catolice, agită calmul și pacea de care dorește să se bucure marea majoritate a credincioșilor din Sarasău”.