Italian căutat pentru infracțiuni economice, bănuit de relații cu Mosadul, reținut de polițiștii de frontieră pe Aeroporul Otopeni

Italian căutat pentru infracțiuni economice, bănuit de relații cu Mosadul, reținut de polițiștii de frontieră pe Aeroporul Otopeni
Foto: ziarelive.ro

Un italian care este căutat de autoritățile din țara sa natală pentru infracțiuni economico-financiare a fost reținut de către polițiștii de frontieră când a coborât dintr-un avion care venea din Zurich. Conform unor surse din cadrul Poliției de Frontieră, autoritățile au observat că acesta avea acte false.

Potrivit Mediafax, care citează presa din Italia, barbatul în vârstă de 66 de ani, pe numele său Elio Ciolini, este bănuit de legături cu serviciile secrete din Israel (mai exact, Mosadul) și din SUA. El a fost reținut marți, de către polițiștii de frontieră de la aeroport, în jurul orei 17:00.

Aceasta nu este prima dată când Ciolini este reținut, el fiind arestat în mai multe rânduri pentru înșelăciun, fraude, emiterea de titluri de obligațiuni false și încălcarea termenilor eliberării condiționate. Tot presa italiană povestește că acesta și-ar fi asumat de mai multe ori identități false.

Ciolini a oferit de multe ori informații autorităților italiene, în special în cazul atentatelor mafiote din august 1980 din Italia. În ultimii ani, el a fost cercetat pentru emiterea de titluri de obligațiuni false italiene și de un caz de înșelăciune și șantaj.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`