ISU Timiș, despre locatarul uitat într-unul dintre blocurile evacuate: Am bătut la fiecare ușă, polițiștii nu au sesizat lumină
Reprezentanții ISU Timiș au susținut că, pentru evacuarea blocurilor din Timișoara în care s-a făcut deratizare,au bătut la fiecare ușă, au discutat cu locatarii și apoi au făcut verificări din exterior, pentru identificarea apartamentelor în care ar mai exista persoane.
Nici polițiștii puși să stea de pază nu ar fi văzut lumină la vreunul din apartamente, mai susțin aceștia, citați de tion.ro.
Precizările vin în contextul în care presa locală a aflat joi că un locatar al unuia dintre blocurile evacuate a fost uitat de autorități în apartament. „Am fost acasă la televizor și am dormit”, a susținut pensionarul. (Detalii AICI)
„Echipe mixte, formate din polițiști și pompieri, s-au deplasat la fiecare locuință și au discutat cu locatarii despre necesitatea punerii în aplicare a măsurilor de evacuare și de relocare temporara a acestora, până la finalizarea acțiunilor de către echipele specializate. Facem precizarea că pentru informarea locatarilor, personalul implicat a bătut la ușa fiecărui apartament existent în imobil. De asemenea, s-a efectuat și verificarea din exterior, pentru identificarea apartamentelor în care ar mai exista persoane (lumini aprinse). Ulterior evacuării locatarilor din imobil, personalul specializat a intervenit pentru aerisirea spațiilor, cu ajutorul motoventilatoarelor, operațiune care presupune un real disconfort din cauza zgomotului generat. Mai mult, în toată aceasta perioadă, la fața locului au fost angrenate forțe și mijloace considerabile pentru gestionarea situației, atât în interior, cât și în exterior (trafic intens). Menționăm totodată că, în toată perioada restricționării accesului în imobil, polițiștii au asigurat paza clădirii, zi și noapte, fără a fi sesizate surse de lumină în clădire sau alte activități care să indice existența altor locatari în interior”, au transmis reprezentanții ISU Timiș, citați de tion.ro.