ISU efectuează verificări la staţiile şi tunelurile de metrou de pe Magistrala 5
Staţiile şi tunelurile de metrou de pe Magistrala 5 sunt verificate de către ISU Bucureşti-Ilfov în vederea intervenţiei în caz de necesitate. Potrivit autorităților, verificările au loc zilnic, între orele 13.00 şi 15.00, dar şi noaptea.
”Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii Bucureşti-Ilfov desfăşoară în această perioadă activităţi de pregătire cu echipajele de intervenţie în situaţii de urgenţă, la staţiile de metrou date recent în exploatare, pe Magistrala 5, Eroilor – Râul Doamnei. În acest sens, începând cu data de 21.09.2020, sunt efectuate zilnic astfel de recunoaşteri la nivelul staţiilor, în intervalul orar 13:00-15:00, respectiv în tunelurile dintre staţii, pe parcursul nopţii, după încheierea programului de circulaţie a metroului şi scoaterea de sub tensiune a reţelei electrice”, anunţă ISU Bucureşti-Ilfov.
Ce verifică ISU la metroul din Drumul Taberei
Prin aceste verificări, ISU urmăreşte verificarea particularităţilor constructive şi funcţionale ale echipamentelor care fac parte din componenţa staţiilor, verificarea nivelului de pregătire a personalului propriu, prin utilizarea aparatelor de respirat cu autonomie ridicată, specifice intervenţiei la metrou, realizarea comunicaţiilor radio şi colaborarea cu personalul de specialitate din cadrul Metrorex SA.
Potrivit ISU, scopul acestor activităţi de pregătire vizează protecţia populaţiei, călătorilor şi a altor categorii de personal, care îşi desfăşoară activitatea în incinta reţelei de metrou sau în proximitatea acesteia.
Acţiunile de verificare şi înlăturare a posibilelor vulnerabilităţi cu care se pot confrunta pompierii, în cazul producerii unei situaţii de urgenţă la metrou, au fost demarate încă din anul 2015.
Cât de lung este Metroul din Drumul Taberei
Metroul din Drumul Taberei care va fi inaugurat marți, 15 septembrie,are o lungime totală de 7 kilometri.De asemenea, nu mai puțin de 10 stații au fost construite pe această magistrală.
Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou. Magistrala M5 de metrou este finanţată integral din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 – 2013, POIM 2014 – 2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului aprobat prin HG nr. 374/2019 este de aproape 3,224 miliarde de lei.
Nu mai puțin de 12 ani au fost necesari pentru efectuarea lucrarilor la Magistrala 5. Începuturile magistralei M5 iși au originile în anul 2008, atunci când au fost demarate licitațiile pentru lucrările de proiectare și construcție.
Primele săpături au început cu întârziere în 2011. Până la săparea efectivă a tunelurilor au mai trecut 2 ani. Tunelurile în sine au fost începute în anul 2013.