ISU Dobrogea anunță înrăutățirea condițiilor meteo pe litoral

Publicat: 26 01. 2014, 19:37

Inspectoratul pentu Situații de Urgență (ISU) Dobrogea a prezentat o notă prin care avertizează asupra prognozei de înrăutăţire a condiţiilor meteorologice în zona de responsabilitate, solicitând cetăţenilor să nu părăsească localităţile de reşedinţă, relatează Agerpres.

”În noaptea de 26/27 ianuarie vremea se va înrăutăţi accentuat. Din cauza vântului foarte puternic, vizibilitatea este zero şi există riscul ca utilajele de deszăpezire să nu poată ajunge la autoturismele blocate în trafic, motiv pentru care solicităm cetăţenilor să nu părăsească localităţile. În acest moment, utilajele de intervenţie şi deszăpezire înaintează foarte încet, cu circa 50 metri la fiecare 10 minute, atât din cauza condiţiilor meteorologice cât şi din cauza autoturismelor care blochează partea carosabilă”, informează ISU Dobrogea.

În continuare, cele mai afectate zone de pe litoral sunt nordul şi nord-estul judeţului Constanţa, cele mai mari probleme fiind semnalate pe DN 22.

Directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, ing. Adrian Gâmbuţeanu, a declarat pentru sursa citată că se face tot posibilul pentru deszăpezirea drumurilor şi asigurarea unor artere rutiere practicabile în condiţii de siguranţă.

”Vizibilitatea este aproape zero, zăpadă viscolită cu vânt în rafale ceea ce generează formarea rapidă de suluri de zăpadă şi apreciem că în acest context meteorologic nu se poate circula pe timp de noapte. În localităţile Cuza Vodă, Topraisar, Hârşova, Tariverde este vânt puternic, sunt între -2 şi -8 grade. RAJDP acţionează cu 96 de oameni, 52 de maşini şi utilaje pentru împrăştierea materialului antiderapant. Pe drumurile deschise traficului se circulă în condiţii grele, de iarnă, cu vizibilitate foarte redusă”, a precizat directorul RAJDP Constanţa.