ISU a publicat imagini de la intervenția din Colectiv: "Suferința și imaginea întâlnită acolo a făcut ca acea zi să fie cea mai grea din viața pompierilor" (FOTO)
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dealul Spiri”București-Ilfov transmite pe pagina instituției un mesaj pentru vamiliile victimelor de la clubul Colectiv, dar și rănițlor aflați în spitalele bucureștene.
“Ca urmare a evenimentului tragic petrecut la data de 30.10.2015, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov este profund îndurerat pentru zecile de tineri care și-au pierdut viața și pentru familiile acestora care trec printr-o suferință cruntă. Trecem prin momente în care trebuie să ne rugăm pentru viețile celor răniți, să aibă puterea să treacă peste această grea încercare.
Sutele de pompieri care au participat la intervenție au făcut eforturi deosebite pentru salvarea persoanelor rănite și manifestă regret pentru că nu s-a putut face mai mult. Suferința și imaginea întâlnită acolo a făcut ca acea zi să fie cea mai grea din viața lor.
Adresăm mulțumiri pentru cooperarea și mâna de ajutor întinsă pentru salvarea victimelor cadrelor medicale, polițiștilor, jandarmilor și tuturor voluntarilor.
Dumnezeu să-i ierte pe cei care și-au pierdut viața!”.
Alături de comunicat, ISU a publicat și o serie de fotografii făcute în seara de vineri la clubul gorazei.