ISU a chemat în instanță victimele incendiului de la clubul Colectiv. Motivul pentru care le cere să dea înapoi o parte din banii primiţi drept despăgubire
ISU a chemat în instanță familiile celor care au murit în incendiul de la clubul Colectiv, dar și pe supraviețuitorii acestuia.
ISU le cere să dea înapoi o parte din banii pe care aceștia i-au primit drept despăgubire. Motivul e acela că executorii judecătoreşti au aplicat onorarii maxime, instanţa le-a diminuat și acum diferenţa de bani trebuie suportată de victim, potrivit TVR Info.
Ce despăgubiri au primit supraviețuitori ai incendiului și rudele celor care au murit la Colectiv
În total, 300 de supraviețuitori ai incendiului și rude ale celor care au murit au primit despăgubiri de 60 de milioane de euro, prin sentința definitivă din dosarul Colectiv. Banii au fost plătiți de instituția găsită responsabilă, ISU București-Ilfov.
Însă, plățile au fost făcute prin intermediul unor executori judecătorești, care au aplicat onorarii maxime.
Ulterior, ISU a făcut contestație la executare și a obținut reducerea acestor onorarii.
“Numai că așa funcționează sistemul în România, nu-i execută pe executorii judecătorești, ci execută părțile civile din dosar, adică tot pe răniți, ceea ce este o aberație”, a spus Mihai Grecea, supravieţuitor al incendiului de la Colectiv.
“Vreau să mă văd executat, vreau să văd că această poveste, cel care a fost condamnat mă execută în final pe mine”, a declarat Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru Iancu, decedat în urma incendiului de la Colectiv
Executorii judecătoreşti implicaţi în dosarele de executare deschise de victimele de la Colectiv susțin că nu au făcut altceva decât să respecte legea şi să perceapă un onorariu de maximum 1 la sută din suma executată. Însă, cum în cazul unora dintre victime despăgubirile au fost mari, de peste un milion de euro, atunci şi onorariul executorului a fost unul mai mare.
“Mă duc la executor, îi cer să demarez o executare silită, el îmi spune bun, vreau acest onorariu, de 100 de lei, ulterior instanța spune onorariul a fost prea mare, acceptă doar 50 de lei pentru acest serviciu, ei bine, diferența aceasta de 50 de lei va fi suportată de către client”, a explicat Doru Cosmin Ursu, avocat.
Răniții și familiile victimelor de la Colectiv, extrem de revoltați
Răniții și familiile victimelor de la Colectiv sunt nemulțumiți că, în acest an, a fost clasat dosarul în care au reclamat tratamentul pe care l-au primit în spitalele din țară marii arși de la Colectiv, dar și refuzul sau întârzierile pentru transfer în străinătate.
Mihai Grecea, supravieţuitor al incendiului de la Colectiv, a mărturisit că un pacient cu arsuri severe nu poate fi tratat decât într-un centru de arși și atât
“Nu am făcut nimic pentru a afla de ce au murit oamenii în spitale, cu șanse, în România. De ce nu au fost autoritățile române în stare să trimită pacienții răniți la Colectiv în niște unități spitalicești care cu adevărat să-i poată ajuta. Pentru că este o minciună că poți trata într-un spital obișnuit un pacient cu arsuri. Un pacient cu arsuri severe nu poate fi tratat decât într-un centru de arși și atât”, a spus Grecea.
În acest moment, dosarul intervenției pompierilor la clubul Colectiv în 30 octombrie 2015 se află în lucru la Parchetul Militar.