Istoria toboşarului „Livache“. Desen original cu Dragnea și colegii săi din trupa rock din facultate, actualii acționari majoritari la Tel Drum (FOTO)

Publicat: 02 03. 2017, 17:43

Despre Dragnea se știu multe și se scriu și mai multe, dar imgini cu acesta de pe vremea când cânta într-o trupă rock nu au mai fost publicate până acum. Da, șeful PSD și doi colegi de facultate – Lucian Liviu Dobrescu (Șobo) și Mugurel Gheorghiaș (Melc) – înființaseră Ego și dădeau niște petreceri pe cinste în timpul studenției.

Ziarul Adevarul publică, joi, un desen original cu Liviu Dragnea (Livache), toboșarul trupei, și cei doi foști colegi, actuali oameni de afaceri și apropiați ai social-democratului.

Dragnea este cel din mijloc

De menționat ar fi și faptul că foștii săi colegi de trupă, pe care liderul PSD a negat inițial că îi cunoaște, au ajuns după 20 de ani acționari majoritari ai societății Tel Drum.

Legătura dintre Liviu Dragnea şi Tel Drum a fost dezvăluită, în premieră, în ziarul „Adevărul“, în 2011.

Consiliul Judeţean Teleorman, condus de Liviu Dragnea, a ajuns în 2011 în centrul unui scandal cu fonduri europene, după ce Comisia Europeană a acuzat instituţia condusă de Dragnea că ar fi aranjat licitaţiile cu bani europeni, cu dedicaţie pentru firma Tel Drum. La acea dată, societatea era deţinută de Lucian Liviu Dobrescu şi Mugurel Giorghiaş, doi ”necunoscuţi”, după spusele lui Dragnea.

Între timp, aceștia au recunoscut că se știu de mult timp și că sunt prieteni apropiați.

De altfel, Rise Project a dezvăluit, miercuri, legăturile pe care le are Dragnea în Brazilia și "oamenii lui" de peste Ocean. Între aceștia, și foștii colegi de trupă.