Istoria calendarelor Advent și modul în care sunt folosite în prezent

Istoria calendarelor Advent și modul în care sunt folosite în prezent

Calendarele de Advent au devenit tot mai populare în România în ultimii ani, după ce anterior erau foarte puțin cunoscute. Obiceiul este mai degrabă caracteristic țărilor catolice și a pornit în Germania, în prima jumătate a secolului al XX-lea.

Se pare că primul calendar de Advent este consemnat însă cu zeci de ani înainte, când se referea la imagini cu tematică religioasă, de agățat pe perete. Încă de la început, acest obicei a avut legătură cu așteptarea Crăciunului, marcând cele 24 de zile din luna decembrie, până la marele moment – ziua de 25 decembrie.

Existau diverse metode pentru a marca aceste 24 de zile de așteptare a Sărbătorilor de iarnă. Spre exemplu, în zona țărilor scandinave, se foloseau lumânări care se aprindeau câte una în fiecare zi, până în ajunul Crăciunului.

Calendarele de Advent au început să fie tipărite în anii 1900, iar de la jumătatea secolului au apărut cele apropiate de forma în care le cunoaștem acum: având ferestre sau uși dedicate fiecărei zile (de la 1 decembrie până la 24 decembrie) și ascunzând câte o surpriză dulce precum bomboane de ciocolată sau turtă dulce tradițională.

Calendarul de Advent, o idee de marketing de mare succes

Pentru că atrage atenția publicului, Calendarul de Advent a fost preluat la nivel internațional, mai ales ca idee de marketing și vânzări implementată de producătorii de dulciuri. În prezent, o mulțime de companii folosesc Calendarul de Advent, în special în comerțul cu bunuri de larg consum – alimente, băuturi și produse cosmetice. Calendarele de Advent sunt așadar produse acum pentru persoane de toate vârstele, nu doar pentru cei mici. Reprezintă cadouri foarte frumoase în luna decembrie.

De la calendare care ascund dulciuri sau produse de îngrijire personală, s-a ajuns chiar la variante dedicate animalelor de companie: chiar în 2022, un lanț de magazine prezent și în România propune sub brand propriu calendare de Advent pentru câini și pentru pisici, cu surprize pe placul acestora.

Calendare de Advent în lumea digitală

Pe internet, Calendarele Advent aduc surprize sub formă de promoții și discount-uri. Moda a fost adusă în România chiar de branduri de magazine care foloseau astfel de tehnici de marketing și promovare pe alte piețe precum Germania sau Austria, de foarte mulți ani. Mai nou, și unii operatori de jocuri de noroc online oferă calendare Advent. Fiecare filă digitală aduce noi promoții cazino online gata de descoperit în fiecare zi. Sistemul recompensează practic fidelitatea utilizatorilor: zi de zi, intri în contact cu brandul respectiv și poți beneficia de o promoție specială.

Un demers original este cel realizat în această lună de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), care a pregătit un calendar Advent 2022 care conține o serie de povești, sfaturi și pilde financiare.

Cuvântul „advent” derivă din cuvântul latin pentru „sosire”. Evident, se referă la venirea Crăciunului, ziua de 25 decembrie. Adventul reprezintă în calendarul romano-catolic perioada celor patru săptămâni de dinaintea Crăciunului. Prima duminică din Advent este chiar începutul anului liturgic romano-catolic. Spre deosebire de un calendar clasic, cel de Advent are doar 24 de zile, marcând fiecare zi din luna decembrie, până la Crăciun.

Calendare de Advent cu totul speciale

În anul 2010, cei de la Porsche Design au lansat un calendar Advent de lux, având preț de 1 milion de dolari per bucată. Conform, Guinness World Records, cel mai mare calendar de Advent din lume a fost construit în anul 2007 în gara St. Pancras din Londra. Acesta măsura aproximativ 71 de metri înălțime și 23 de metri lățime și a sărbătorit redeschiderea gării respective, după o renovare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:19 - Luca Reghecampf rupe tăcerea. Acuzații grave la adresa Anamariei Prodan: „Ne folosește pe noi, copiii, ca pe un scut”
22:11 - Un șofer presupus beat era să spulbere caravana Kamalei Harris. Bărbatul spune că nu-și amintește cum a ajuns pe autostradă
22:06 - Diana Stoica (USR), despre acuzațiile lui Nicolae Ciucă la adresa PSD: Dacă este atât de grav ce plănuiește să facă PSD-ul, ce mai caută cu ei la Guvern? Nu înțeleg (VIDEO)
22:02 - Burduja acuză că mai multe ONG-uri blochează investițiile în sectorul energetic românesc: „Toate aceste beneficii pentru țară și regiune cred că supără anumiți actori statali sau nestatali” (VIDEO)
21:46 - Sebastian Burduja a spus motivele pentru care România a importat energie în primele 8-9 luni din acest an: Sunt mai multe cauze. 30 și ceva de ani, România nu a investit în producția de energie (VIDEO)
21:39 - Eva Mendes: „Nu am fost niciodată vreo mare actriță, nu am fost niciodată îndrăgostită de actorie”
21:32 - Burduja: „În ce privește pregătirea pentru iarnă, stăm bine, avem depozitele de gaz în supraplin” / Ce se întâmplă cu schema de plafonare a prețurilor la energie (VIDEO)
21:26 - O zonă din București va arăta complet diferit până la sfârșitul lui 2027. Ce modificări sunt în plan
21:09 - Nicolae Ciucă a anunțat că dorește extinderea programului “O masă sănătoasă” în toate școlile din România și extinderea în toate județele a învățământului dual profesional, “cu campusuri de profil, unde elevii vor ieși cu o profesie”
21:00 - Apele Române: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a scăzut la 70%